Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pe două săptămâni. Maximele vor ajunge din nou în jurul valorilor de 28 de grade. Iată cum va fi vremea până pe 18 septembrie.

DOBROGEA

Vremea va fi răcoroasă în primele zile (5-7 septembrie), când media maximelor va fi în jur de 21 de grade, iar cea a minimelor de 13-14 grade, dar în perioada 8-11 septembrie se va încălzi, astfel temperaturile diurne vor ajunge la medii de 25-26 de grade, iar cele nocturne la medii de 17-18 grade. Ulterior, în cea de-a doua săptămână, regimul termic va fi unul relativ constant cu medii ale maximelor de 23-24 de grade și ale minimelor în jurul a 14 grade.

Probabilitatea pentru ploi slabe, trecătoare și pe arii restrânse, va fi mai ridicată după 10 septembrie.

MUNTENIA

În primele zile (5-7 septembrie) valorile termice vor fi apropiate de mediile climatologice ale perioadei, media maximelor va fi în jurul a 24 de grade, iar cea a minimelor de 12-13 grade, dar în perioada 8-11 septembrie vremea va deveni caldă, astfel temperaturile diurne vor tinde la medii de 27-29 de grade, iar cele nocturne la medii de 15-16 grade. Ulterior, în cea de-a doua săptămână, regimul termic va fi unul relativ constant cu medii ale maximelor de 25-26 de grade și ale minimelor de 12-13 grade. Probabilitatea pentru ploi slabe, trecătoare și pe arii restrânse, va fi mai ridicată după data de 10 septembrie.

OLTENIA

Valorile termice vor fi apropiate de mediile climatologice ale perioadei, în primele zile (5-7 septembrie), când media maximelor va fi în jurul a 24 de grade, iar cea a minimelor de 13-14 grade, dar în perioada 8-11 septembrie vremea va deveni caldă, astfel temperaturile diurne vor tinde la medii de 27-28 de grade, iar cele nocturne la medii în jurul a 17 grade. Ulterior, în cea de-a doua săptămână, regimul termic va fi unul relativ constant cu medii ale maximelor de 24-25 de grade și ale minimelor de 12-13 grade. Probabilitatea pentru ploi slabe, cu caracter local și temporar, va fi mai ridicată după 8 septembrie.

BANAT

Valorile termice se vor situa în general în jurul mediilor climatologice ale perioadei, astfel încât pentru prima săptămână media maximelor va fi în creștere de la 25-26 de grade – în primele zile, până spre 27-28 de grade – în 8 și 9 septembrie, cu o tendință de ușoară scădere în weekend. În cea de-a doua săptămână temperaturile diurne se vor menține relativ constante și vor avea valori medii în jurul a 23-24 de grade. Minimele termice vor fi cuprinse în medie între 12 și 14 grade, exceptând nopțile din perioada 9-11 septembrie când vor fi mai ridicate spre medii de 15-17 grade.

Probabilitatea pentru averse mai frecvente, în general moderate cantitativ și asociate cu manifestări de instabilitate atmosferică, va fi ridicată între 8 şi 11 septembrie, dar ploi slabe, cu caracter temporar și pe arii restrânse, vor fi posibile și în perioada 12-18 septembrie.

CRIŞANA

Regimul termic va fi caracterizat de valori în general apropiate de normalul perioadei, astfel încât media media temperaturilor maxime va fi în creștere de la 24025 de grade – în 5 și 6 septembrie, până în jurul a 28 de grade, în 8 septembrie, cu o tendință de ușoară scădere în weekend. În cea de-a doua săptămână temperaturile diurne se vor menține relativ constante și vor avea valori medii în jurul a 22-23 de grade. Minimele termice se vor situa în medie pe la 12-13 grade, exceptând nopțile din perioada 9-11 septembrie când vor fi mai ridicate spre medii de 14-16 grade.

Probabilitatea pentru averse mai frecvente, local însemnate cantitativ și asociate cu manifestări de instabilitate atmosferică, va fi ridicată între 8 şi 11 septembrie, dar ploi în general slabe, cu caracter temporar și pe arii restrânse, vor fi posibile și în perioada 12-18 septembrie.

TRANSILVANIA

Intervalul de prognoză va debuta cu o vreme răcoroasă, cu o medie a maximelor de 20-22 de grade și a minimelor în jurul a 11 grade. În perioada 8-11 septembrie vremea se va încălzi, astfel temperaturile diurne vor ajunge la medii de 23-24 de grade, iar cele nocturne la medii de 12-14 grade. Ulterior, în cea de-a doua săptămână, regimul termic va fi unul relativ constant cu medii ale maximelor de 21-22 de grade și ale minimelor în jurul a 10 grade. În perioada 9-12 septembrie probabilitatea pentru averse, izolat însemnate cantitativ și asociate cu manifestări de instabilitate atmosferică va fi ridicată între 8 şi 11 septembrie, dar ploi slabe, local și temporar, vor fi posibile și în restul intervalului de referință.

MARAMUREŞ

Valorile termice se vor situa în general în jurul mediilor climatologice ale perioadei, astfel încât pentru prima săptămână media maximelor va fi în creștere de la 22-23 de grade – în primele zile, până spre 24-26 de grade – în 8 și 9 septembrie, cu o tendință de ușoară scădere în weekend. În cea de-a doua săptămână temperaturile diurne se vor menține relativ constante și vor avea valori medii de 20-22 de grade. Minimele termice vor fi cuprinse în medie între 10 și 12 grade, exceptând nopțile din perioada 9-11 septembrie când vor fi mai ridicate spre medii de 13-14 grade.

Probabilitatea pentru averse mai frecvente, în general moderate cantitativ și asociate cu manifestări de instabilitate atmosferică, va fi ridicată între 8 şi 11 septembrie, dar ploi slabe, cu aracter temporar și pe arii restrânse, vor fi posibile și în perioada 12-18 septembrie.

MOLDOVA

În primele zile (5-7 septembrie) vremea va fi răcoroasă, o medie a maximelor de 19-21 de grade și a minimelor în jurul a 10…11 grade, dar în perioada 8-11 septembrie vremea se va încălzi, astfel temperaturile diurne vor ajunge la medii de 25-26 de grade, iar cele nocturne la medii de 14-15 grade. Ulterior, în cea de-a doua săptămână, regimul termic va fi unul relativ constant cu medii ale maximelor de 21-22 de grade și ale minimelor în jurul a 12 grade.

Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în perioada 9-11 septembrie, cu precădere în jumătatea de nord a regiunii, dar izolat și trecător vor fi posibile ploi slabe și în cea de-a doua săptămână de referință.

Articolul precedentAccident între un microbuz și un autoturism, în Ialomița
Articolul următorALERTĂ alimentară în magazine: Noi produse retrase de la raft