Jucătoarea de tenis Simona Halep poate reveni în orice moment pe teren după ce suspendare dictată de ITIA anul trecut a fost redusă drastic de TAS, de la 4 ani, la 9 luni. 

Cel mai apropiat turneu din punct de vedere calendaristic la care va putea evolua este cel de 1.000 de puncte de la Miami, programat în perioada 19-31 martie. Halep nu mai figurează în clasamentul WTA, după ce a fost suspendată din 7 octombrie 2022. Însă, ea poate beneficia de primirea unui wild card sau poate juca în calificări pentru a ajunge pe tabloul principal.

La Miami se va disputa ultimul turneu important pe hard din prima parte a sezonului, urmând că în luna aprilie sa debuteze sezonul pe zgură cu turnee precum cele de la Charleston, Stuttgart sau Madrid. După decizia dată de forul elvețian, WTA a anunţat că susţine “pe deplin” decizia TAS de reducere a suspendării Simonei Halep şi salută revenirea româncei în circuit cu efect imediat.

Rămâne de văzut dacă Simona va reintra în competiție cu numărul de puncte rămas după expirarea celor 9 luni de suspendare sau va avea nevoie să intre în calificări. Ea va putea, de asemenea, beneficia de wild-card-uri din partea organizatorilor de turnee.

FOTO: REUTERS

Articolul precedentPSG și Bayern s-au calificat în sferturile Ligii Campionilor la fotbal
Articolul următorSondaj INSCOP. Primul partid în intențiile de vot. Calculele politice, date peste cap: se schimbă harta puterii