"Moş Crăciun" de Slobozia a scos din bugetul local 116.000 lei pentru plata celui care a realizat "opera" abandonată acum într-un depozit.

Municipalitatea a scos din conturi 116.000 lei pentru achitarea facturii celui care a realizat monumentul lui Mihai Viteazul, poreclit de localnici „Statuia lui Moş Crăciun”.

Primăria Slobozia este bună de plată pentru statuia poreclită „Moş Crăciun”. Municipalitatea n-a vrut să achite costul lucrării dar autorul ei a obţinut banii printr-o acţiune în instanţă.

Consiliul Local Slobozia a fost obligat să disponibilizeze 116.000 lei pentru a achita un rest de plată pe care-l datora pictorului Vasile Aionesei.

Artistul rămâsese cu buza umflată după ce fosta administraţie condusă de primarul PSD Alexandru Stoica refuzase să-i facă plata pe motiv că „opera” nu seamănă cu Mihai Viteazul aşa cum îl cunoaştem din cărţile de istorie.

Dezvelirea statuii a avut loc în urmă cu exact patru ani şi din primul moment slobozenii aflaţi la manifestările dedicate zilei de 1 Decembrie au râs şi l-au asemănat pe Mihai Viteazul cu Moş Crăciun.

Trei ani a rezistat „Moş Crăciun” în piaţa publică din Slobozia iar din decembrie 2017 statuia a fost înlocuită şi abandonată într-un depozit din municipiul reşedinţă de judeţ.

După ce a încercat în zadar să-şi obţină banii pe lucrare, Vasile Aionesei a acţionat în instanţă Primăria Slobozia şi după doi ani de procese a câştigat procesul.

Municipalitatea este obligată să achite 116.000 lei pentru statuia lui Mihai Viteazul iar consilierii municipali nu au avut încotro şi au acceptat situaţia pentru că altfel ar fi riscat executarea silită a bugetului local.

 

 

 

 

Articolul precedentPeste 30 de kilograme de artificii confiscate de polițiști
Articolul următorSenatorul Marian Pavel este noul președinte al PSD Ialomița