Incompetenții aruncă țara în aer, taxează dur criza din Coaliție liderul social democrat, Marcel Ciolacu. După scandalul din ședința de guvern, președintele PSD consideră că USRPLUS nu mai are de ales decât între a ieși de la guvernare sau a susține moțiunea de cenzură inițiată de PSD.
Reproducem integral postarea președintelui PSD:
„Acești incompetenți aruncă din nou România într-o criză politică majoră doar pentru interesele lor. Din nou, și-au ales cel mai prost moment: când românii plătesc facturi duble la energie și gaze, iar prețurile au luat-o complet razna!
Pentru a nu fi din nou penibili, USRPLUS au doar două soluții: ieșiți de la Guvernare sau semnați moțiunea de cenzură a PSD!
Ambele variante înseamnă vot în Parlament! Vreți să contați măcar acum?! Atunci ne vedem în plen, la vot!”
Sursa: Realitatea Din PSD