Proaspăt personaj într-un nou dosar penal în care este acuzat de luare de mită, Călin Popescu Anton Beton Tăriceanu a aterizat și pe scara blocului meu. L-am călcat pe față, brutal și fără intenție. Articolul de față se constituie într-un gest reparatoriu pentru marele bărbat de stat degeaba.

Șoșonarii ALDE, în fapt niște băieți fără slujbă care robotesc la partid cu speranța unei sinecuri viitoare, au inundat scările blocurilor cu pliante inepte din care zâmbește, bovin, Tăriceanu.

Maculatura, tipărită în condiții ireproșabile, ascunde campania electorală ilegală sub forma unui mesaj de la Marele Cercetat. Mesajul este transmis poporului cu ocazia zilei de 10 decembrie în anul în care se împlinesc 70 de ani de la adoptarea Declarației Universale a Drepturilor Omului.

Fără nici un fel de preludiu Tăriceanu îndeamnă mulțimea obidită să ridice glasul împotriva abuzurilor. În opinia manechinului, prostimea trebuie să protesteze împotriva DNA, care i-a deschis un dosar penal în care-l acuză de luare de mită.

Procurorii au cerut ridicarea imunității parlamentare a lui Tăriceanu, care este suspectat că ar fi pretins și primit 800.000 de euro mită de la o firmă austrică implicată în scandalul Mircosoft:

„Procurorii desfăşoară o investigaţie care vizează suspiciuni de săvârşire a unor fapte de corupţie privind acoperirea unor cheltuieli de campanie electorală cu sume de bani provenite de la o firmă care ar fi obţinut contracte comerciale importante de la statul român. Dosarul s-a constituit în anul 2018, în urma reunirii a trei dosare penale, dintre care unul a fost preluat de procurorii DNA la cererea autorităţilor judiciare austriece”, arată procurorii DNA.

Așadar, să ne conformăm îndemnului și să protestăm împotriva aberației care permite unui parlamentar să se ascundă de cercetarea penală în Parlamentul României, sub poalele imunității!

Articolul precedentUnirea Slobozia încheie turul pe locul secund şi speră la promovarea în liga a doua
Articolul următorTrei sferturi din veniturile Spitalului Judeţean de Urgenţă Slobozia se duc pe plata angajaţilor