Patru persoane s-au ales cu dosare penale după ce au încălcat legislația rutieră.

.Astfel, în cursul zilei de sâmbătă, un bărbat în vârstă de 60 de ani, din comuna Gura Ialomiței a fost depistat în flagrant, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, fără să dețină permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 02:00, un bărbat în vârstă de 40 de ani, din județul Brăila a fost depistat pe raza municipiului Fetești conducând un autoturism sub influența băuturilor alcoolice, cu o valoarea indicată de aparatul etilotest de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat, având totodată și permisul de conducere anulat.

O oră mai târziu, pe raza comunei Sălcioara, polițiștii au depistat un alt conducător auto, în vârstă de 42 de ani, conducând sub influența băuturilor alcoolice, în urma testării cu aparatul Drager rezultând o valoare de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Duminică seara, în jurul orei 21:00, pe raza comunei Grindu, o tânără în vârstă de 22 de ani a fost surprinsă în timp ce conducea un autoturism pe drumurile publice, fără a avea permis de conducere.

În toate cazurile, polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluție prin unitatea de parchet competentă.

 

 

Sursa: Realitatea de Ialomita

Articolul precedentFoto&VIDEO | Un bărbat şi-a sechestrat soţia şi soacra. REACŢIA autorităţilor
Articolul următorAproape 85% din veniturile lunare ale românilor se duc pe cheltuieli