34 de amenzi, în valoare de 17110 de lei, au fost date de polițiștii ialomițeni.

Polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Ialomița au desfășurat pe 28 octombrie o acțiune în trenurile de călători, stațiile de cale ferată pentru limitarea efectelor pandemiei SARS COV-2 și creșterea siguranței călătorilor. 

Echipele de control au fost prezente în trenurile de călători și stațiile de cale ferată, acționând pentru păstrarea măsurilor de siguranță sanitară în rândul călătorilor.

Pe parcursul activităților desfășurate, polițiștii au legitimat peste 70 de persoane, fiind aplicate 34 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 17.110 lei,

CFR Călători face apel la călători să nu urce în tren, dacă la casa de bilete li se comunică faptul că nu mai sunt locuri. Recomandarea este valabilă și pentru persoanele posesoare de abonamente/autorizații.

Este important ca pasagerii să evite aglomerația și să nu aleagă pentru destinația lor doar trenurile de la orele de vârf. Dacă vor face rezervări din timp, se pot suplimenta în mod operativ trenurile, înainte de plecare.

Purtarea măștii de protecție la bordul trenurilor CFR Călatori este obligatorie pe toată durata călătoriei, precum și în zonele de așteptare a trenurilor – stații de cale ferată, peroane, săli de așteptare.

 

Sursa: Realitatea de Ialomita

Articolul precedentBilanț coronavirus 29 octombrie: 6.481 de cazuri noi și 83 de decese – RECORD ABSOLUT de infectări
Articolul următorFOTO| Două persoane au scăpat ca prin minune după ce s-au răsturnat cu mașina