Actualitate· 2 min citire

Polițist din Făcăeni, bătut crunt de doi infractori pe care îi ancheta

Polițist din Făcăeni, bătut crunt de doi infractori pe care îi ancheta

Polițist din Făcăeni, bătut crunt de doi infractori pe care îi ancheta

Realitatea de Ialomita
Scris de Realitatea de Ialomita Publicat: 28 mai 2020, 12:55

Un polițist de la SR Stelnica, bătut crunt de doi infractori pe care îi ancheta

Un polițist de la SR Stelnica, bătut crunt de doi infractori pe care îi ancheta.

Sâmbătă seara, la Făcăeni, în jurul orei 22:30, polițistul Bănărescu Mihăiță de la Secția Rurală Stelnica a fost bătut crunt de doi infractori, tată și fiu, cărora anterior le făcuse dosare penale. Primul dintre ei căruia îi făcuse dosar penal a fost agresorul mai în vârstă, tatăl celui de-al doilea infractor, în urmă cu doi ani de zile. Iar pe data de 30 aprilie a.c., Bănărescu îi făcuse dosar penal agresorului tânăr pentru conducere fără permis de conducere. Cei 3 s-au întâlnit sâmbătă seară, la Făcăeni, în zona cimitirului, unde polițistul avusese treabă.

Bănărescu se afla în autoturismul personal, stationat iar cei doi agresori , în zona respectivă. Tatăl și fiul au tras mașina langa agent, moment în care i-au deschis ușa, l-au scos din autoturism și l-au luat la pumni și la picioare.

În urma potopului de lovituri, Bănărescu a căzut lângă mașina sa, iar infractorii s-au năpustit și asupra autoturismului polițistului. Mai întâi i-au smuls ușa față-șofer, apoi cu niște bâte i-au spart geamurile, i-au îndoit capota și plafonul. La plecare, derbedeii l-au amenințat că în cazul în care va îndrăzni să facă vreo plângere, îl vor căuta să-l omoare.

Vecinii aflați în zonă au sunat la 112, iar o ambulanță l-a transportat pe Bănărescu la UPU a Spitalului Fetești, după care a fost transferat la Spitalul Județean Constanța.

Luni de dimineață, victima s-a prezentat la IML Slobozia pentru obținerea unui certificat medico-legal în vederea depunerii unei plângeri penale. Și de această dată, Parchetul de pe lângă Judecătoria Fetești are o atitudine de tolerare a agresiunilor unor infractori asupra polițiștilor din zona de competență. Recent am făcut o comparație cu alte două cazuri de ultraj petrecute în zona Slobozia – Căzănești, unde Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia a acționat prompt și profesionist. Interlopii din Bora care au amenințat pe facebook un polițist din Slobozia au fost arestați în mai puțin de 24 de ore. La fel și în cazul a doi țigani din Căzănești, care au aruncat cu pietre într-un echipaj de poliție. A doua zi după incident, agresorii din Căzănești au fost arestați. Mai mult decât atât, în cazul interlopilor de la Slobozia, până și rechizitoriul a fost gata în câteva zile, inculpații fiind deja trimiși în judecată.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Ialomita și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate