Compania de Autostrăzi a semnat vineri contractul pentru reabilitarea Podului de la Cernavodă de pe A2. Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulăâ a solicitat ca în timpul sezonului estival să se evite impunerea unor restricţii de circulaţie şi îngreunarea traficului.  

Reprezentanţii CNAIR şi ai Maristar Com SRL au semnat contractul pentru „Realizarea Lucrărilor de Reabilitare a Podului de la Cernavodă”, situat pe Autostrada A2, la km 157+600”., anunță Ministerul Transporturilor.

Contractul este în valoare de 66,847,689.39 de lei fără TVA, finanţarea este asigurată din fonduri europene nerambursabile. şi o perioadă de execuţie de 24 de luni şi de garanţie de 60 de luni.

 ”Prin semnarea acestui contract îmi doresc ca în cel mai scurt timp să nu ne mai confruntăm, când mergem spre litoral, cu problemele de pe partea carosabilă a Podului de la Cernavodă. I-am cerut antreprenorului să îşi facă treaba eficient, deoarece  CNAIR va verifica în permanenţă calitatea lucrărilor. Nu ne permitem să mai fie făcute lucrări de mântuială, iar, după prima ploaie sau ninsoare, să ne trezim cu gropi în carosabil. Totodată, i-am cerut antreprenorului să aibă în vedere ca, în perioada sezonului estival, să facă doar lucrări la partea de infrastructură, astfel încât să evităm impunerea de restricţii de circulaţie şi îngreunarea traficului”,  a precizat ministrul Cătălin Drulă.

 Vor fi realizate o serie de lucrări, printre care: înlocuirea hidroizolaţiei şi a căii pe partea carosabilă şi trotuare, înlocuirea sistemului rutier, înlocuirea parapetului pietonal şi direcţional, înlocuirea rosturilor de dilataţie, lucrări de reparaţii cu betoane speciale la placa de suprabetonare a viaductelor de acces şi la pile, lucrări de refacere a protecţiei anticorozive la structura metalică, atât pe podul principal, cât şi pe viaductele de acces.

 

 

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentBilanț coronavirus -12 februarie
Articolul următorAȚI VĂZUT-O? Polițiștii caută caută o femeie de. 32 de ani din Cegani