Este alertă pe malul Brațului Borcea al Dunării. Două plaje au fost închise de inspectorii de la Agenția pentru Protecția Mediului Călărași. Apa era extrem de contaminată cu bacterii fecale

Agenţia pentru Protecţia Mediului Călăraşi a anunţat miercuri, 22 iunie, că administratorii celor două plaje au fost deja notificaţi pentru a interzice accesul cetăţenilor la scăldat.

„În baza adresei Direcţiei de Sănătate Publică din Călăraşi nr. 9981 din data de 15 iunie, prin care notifica faptul că, în urma rezultatele probelor de apă de îmbăiere prelevate în cadrul monitorizării, de la plajele S.C. Lazy Garden S.R.L. şi S.C. Albatros Horeca S.R.L., s-a identificat un risc semnificativ pentru sănătatea utilizatorilor.  Este vorba despre valori ale parametrului ,,Escherichia Coli” mult peste limitele admise de prevederile anexei 1 din H.G. nr. 546/2008″, au anunţat reprezentanţii APM Călăraşi.

Astfel, în urma rezultatelor s-au înaintat adrese scrise celor doi operatori de plaje, prin care s-a dispus interzicerea imediată a folosirii zonelor în scop de îmbăiere. Decizia va fi în vigoare până la „conformarea parametrilor de calitate şi adoptarea tuturor măsurilor de management adecvate privind avertizarea rapidă a utilizatorilor şi intensificarea ritmului de monitorizare”, a anunţat APM.

Foto cu rol ilustrativ

 

Sursa: Realitatea de Calarasi