Poliţiştii ialomițeni au întocmit dosare penale pentru șoferi depistați în trafic că au condus fără permis. Din fericire, au fost prinşi înainte să producă vreo tragedie.

La data de 5 august., în jurul orei 14:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Urziceni cu ocazia unei acțiuni desfășurate în comuna Bărbulești, au observat și oprit un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 45 de ani. Șoferul a declarat că nu are asupra sa nici un document, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date, a reieșit faptul că are dreptul de conducere suspendat.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,conducerea unui vehicul cu permisul de conducere suspendat”.

 

Tot ieri la data de  5 august, în jurul orie 23:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Țăndărei, au oprit pentru control un autoturism în orașul Țăndărei, ce se deplasa pe șoseaua București. La volanul acestuia a fost identificat un minor în vârstă de 15 ani, domiciliat în orașul Țăndărei, iar în urma verificărilor efectuate a reieșit faptul că șoferul nu figurează ca deținător de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Articolul precedentMomente dramatice surprinse de camerele VIDEO în timpul exploziei din Beirut
Articolul următorLiga 1 se transformă total!