Tribunalul Olt i-a respins sirianului cererea de eliberare condiționată din închisoare. Asta după ce, în noiembrie 2023, primise încă o soluție nefavorabilă la contestații. Omar Hayssam execută la Penitenciarul Mărgineni o pedeapsă de 24 de ani de închisoare.

Sirianul primise o decizie nefavorabilă şi la Judecătoria Moreni în luna noiembrie, pe care a contestat-o la Tribunalul Dâmboviţa, fără succes însă. Decizia tribunalului este definitivă.

Potrivit hotărârii magistraţilor, Hayssam poate face o nouă cerere de eliberare în luna octombrie.

Omar Hayssam are mai multe condamnări la activ: 24 de ani în dosarul „Manhattan”, în care a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru săvârşirea unor infracţiuni economice; 20 de ani de închisoare pentru răpirea jurnaliştilor în Irak; 16 ani de închisoare în dosarul „Volvo Truck”, trei ani de închisoare în dosarul „Foresta Nehoiu”, precum şi doi ani de închisoare pentru trecerea frauduloasă a frontierei.

În anul 2006, Omar Hayssam a fost eliberat condiţionat, după ce i-a convins pe judecători că este grav bolnav, susţinând că are cancer în faza terminală. El a reuşit să fugă din România, fiind adus în ţară abia în anul 2013. 

 
 
Articolul precedentGrindeanu anunță ședință la Ministerul Transporturilor, pe ultima sută de metri
Articolul următorOcolul Pământului cu trenul, oferta unei agenții de turism. Când ajunge în România?