O treime din investiţiile din Urziceni, tăiate de rectificări bugetare

Constantin Sava, primarul liberal din Urziceni, nu vede cu ochi buni rectificarea bugetară ce umflă bugetele municipiilor cu primari PSD.

Municipiul Urziceni este localitatea urbană ce a pierdut în acest an 3,5 milioane lei în urma celor două rectificări bugetare naţionale.

2,8 milioane lei la prima rectificare şi aproape 700.000 lei la a doua sunt sumele pe care bugetul local nu le mai primeşte în 2018.

Deciziile Guvernului nu aveau cum să pice bine iar municipalitatea a fost obligată să introducă de urgenţă pe ordinea de zi a Consiliul Local ajustarea negativă.

 „În primăvară am pierdut 2,8 milioane lei iar acum, la rectificarea de toamnă, încă 700.000 lei. Dacă încasam în jur de 11 milioane lei pe an am pierdut acum 3,5 milioane lei, adică peste 31% din totalul bugetului de investiţii pe 2018 în municipiul Urziceni.”, explică situaţia primarul Constantin Sava.

Pierderea alocaţiilor bugetare este surprinzătoare având în vedere că municipiul Urziceni este localitatea urbană cu cea mai bună încasare a banilor proveniţi din impozitul pe salarii.

Capitolele bugetare cu sume pentru asigurarea unui buget minim de funcţionare şi echilibrarea bugetelor locale sunt identice pentru localitate şi înseamnă în cifre 0 (zero) lei!

„Sunt banii pe care cetăţenii care lucrează în municipiu îi plătesc şi care ar trebui să ajungă la bugetul local pentru creşterea condiţiilor de trai: apă, canal, spital, învăţământ, străzi. Am fost obligaţi să dăm jos şi investiţii, şi venituri, este aberant! Sunt lucrări contractate, vă daţi seama în ce situaţie suntem! Nu ştiu ce vom face şi cum le vom plăti.”, se plânge edilul.

Haiducie guvernamentală: luăm de la PNL şi dăm la PSD!

Anexa ordonanţei de urgenţă privind rectificarea bugetului de stat pe anul 2018, varianta de toamnă, arată că la nivelul municipiilor din judeţul Ialomiţa doar Urziceni iese în pagubă. Întâmplător sau nu, localitatea este condusă de primar PNL.

În schimb, municipiul Slobozia (cu primar PSD) şi municipiul Feteşti (tot cu primar PSD) ies cu bugetele bine sprijinite din condeiele guvernamentale.

Municipiul reşedinţă de judeţ primeşte 745.000 lei ca alocare directă din impozitul pe venit şi încă 3,585 milioane lei ca sumă provenită din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale.

La Feteşti bucuria este triplă: 327.000 lei ca alocări directe din impozitul pe venit, 121.000 lei pentru asigurarea unui buget minim de funcţionare şi 934.000 lei din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale!

 

Articolul precedentTragedie pe DN 2A: un bărbat şi-a găsit sfârşitul între fiarele maşinii pe care o conducea
Articolul următorUnirea Slobozia cucereşte reduta Sportul Chişcani şi conduce seria