Alertă de securitate în SUA! Un vehicul din convoiul preşedintelui american Joe Biden a fost lovit, duminică, de o maşină. Incidentul s-a petrecut în timp ce liderul de la Casa Albă părăsea sediul său de campanie din statul Delaware. Președintele american și soția sa au fost preluați imediat de o altă mașină care-i aștepta în apropriere și transportați în siguranță, fără alte incidente.

Vehiculul din convoiul prezidenţial se afla la o intersecţie din apropierea sediului de campanie, la aproximativ 40 de metri de Biden. Agenţii de pază au reacționat imediat. Aceștia au interceptat berlina înmatriculată în Delaware şi au îndreptat armele spre şofer, relatează AFP preluat de News.ro. Agenții de securitate l-au urcat imediat pe Joe Biden într-un vehicul care îl aştepta şi l-a condus departe de clădirea din centrul oraşului Wilmington. „Preşedintele şi prima doamnă sunt bine”, a declarat un oficial de la Casa Albă care a asistat la întregul incident.

VIDEO

Articolul precedentBugetul de stat 2024 – Încep dezbaterile în comisiile parlamentare pentru aprobarea proiectelor de lege privind bugetul
Articolul următorUn grup de ruși care se opun lui Putin a lansat un atac pe teritoriul Rusiei