Negocierile dintre sindicate și reprezentanții Guvernului privind rezolvarea grevei din învățământ s-au închieat, dar fără un rezultat clar. Miniștrii prezenți la discuții au tranmis că nu poate fi vorba de nicio majorare de salarii și nici de sporuri. Ofera Executivului a fost acordarea unor ajutoare, sub formă de carduri, din fonduri europene, în valoare de 1.000 și 1.500 de lei. În replică, liderii de sindicat au anunțat că oferta a fost transmisă în teritoriu, iar joi se așteaptă un răspuns. 

Marian Neacșu – secretar general al Guvernului”Nu poate să fie vorba de nicio creștere salarială. Nu poate să fie vorba de acordare de sporuri, sunt la nivelul maxim din grilă. S-a discutat foarte clar că în programul de guvernare cu care noul guvern va veni în fața Parlamentului prioritatea va fi Educația. Începând cu 15 iulie, când Banca Mondial ne va transmite date despre noua lege a salarizării, prima categorie cheta la discuții va fi educația. Oferta suplimentară a guvernului va fi aceea a acordării unei sume în iunie și una în octombrie, care va consta într-un card pentru cariera profesională cu 1.000 de lei si 1.500 lei pentru personalul didactic și auxiliar, 500 si 500 pentru nedidactic. Mâine dimineață aflăm dacă oferat guvernului va fi acceptată.

JOI, PROTEST AL DASCĂLILOR ÎN PIAȚA VICTORIEI, ÎNTRE ORELE 12 SI 16

În replică, liderii de sindicat au anunțat că oferta a fost transmisă în teritoriu și joi dimineață se vor centraliza răspunsurile, ceea ce însemnă că greva generală va continua cel puțin o zi.”Va exista un răspuns foarte clar din partea organizațiilor sindicale care au membri în greva. Joi va exista un răspuns foarte clar pentru Executiv.

Exista bune intenții, apreciem acest lucru. (…) Sunt deocamdată doar promisiuni. Așteptăm lucruri concrete. Au avansat termen 15 iulie. Acest conflict trebuie să fie principala prioritate pentru toți politicienii noștri. Mâine va fi greva generala.”

Hăncescu – Lucram la un material scris pe care îl trimitem la toți oamenii ca fiecare să știe ce s-a întâmplat.

Hadăr – Cred că e un pas înainte. Nu stiu dacă e un pas suficient. O parte ar vrea sa se continue protestul, mă refer la învățământul superior.

M. Nistor: Mesajele care vin pana acum sunt de respingere a acestei oferte.

 

Articolul precedentTina Turner, „Regina Rock n Roll”, a murit la vârsta de 83 de ani
Articolul următorGuvernul, amenințat de NOI PROTESTE! CFR, gata să OPREASCĂ trenurile din circulație