Moscova lansează noi amenințări, România fiind și ea vizată. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov a susținut că desfășurarea forțelor americane în apropierea granițelor țării sale, face ca „pericolul să fie mai mare” pentru ruși, iar Moscova îl va lua în considerare atunci când își va asigura propria securitate. Aluzia la țara noastră nu este o premieră, România fiind plasată pe lista „țărilor neprietenoase cu Rusia” încă din luna martie, la scurt timp de la debutul invaziei în Ucraina. Aceasta, deși trupele trupele americane dislocate în România au un rol strict defensiv.

„Cu cât forțele americane sunt mai aproape de granițele noastre, cu atât pericolul este mai mare pentru noi. Desigur, cu atât mai mult contracarăm și vom continua să contracarăm atunci când ne asigurăm propria securitate”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, referindu-se la desfășurarea forțelor americane, relatează HotNews.ro, care citează agenția de presă rusă de stat Tass.

În orice caz, o astfel de desfășurare a trupelor americane în apropierea granițelor ruse „nu duce la creșterea predictibilității și stabilității” în regiune, a mai spus Peskov.

TASS scrie, citând postul american CBS News, care a realizat un reportaj în România, că Divizia 101 Aeropurtată a Statelor Unite, dislocată în Europa, este pregătită să intre pe teritoriul ucrainean în cazul unei escaladări între Moscova și Kiev sau al unui atac asupra unui stat membru NATO.

Washingtonul a anunțat această relocare – prima în aproape 80 de ani – în timpul consolidării flancului estic al NATO vara trecută. Potrivit CBS, acesta include 4.700 de militari.

Aflată la baza militară de la Mihail Kogălniceanu, o echipă a postului american de televiziune CBS a realizat un reportaj despre Divizia 101 aeropurtată, unitate de elită a armatei SUA, trimisă în România pentru a sprijini flancul estic al NATO.

Divizia 101 Aeropurtată a Armatei SUA a fost desfășurată în Europa pentru prima dată în ultimii 78 de ani, pe fondul tensiunilor crescânde dintre Rusia și alianța militară NATO, mai notează CBS News.

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorSCANDAL uriaș: noi angajări în plină criză – Parlamentarii votează crearea a 200 de noi posturi la ANPC