Ministrul Sorin Cîmpeanu anunță modificări majore la Legea Educației.. Salariul mediu al profesorilor debutanți va ajunge la 9.500 de lei după o majorare de 43%.
„Cheiltuielile pentru educație, în acest moment, sunt de 41 de miliarde de lei. Asta reprezintă 7,92% din bugetul general consolidat. Aceste legi au un impact bugetar de 90% față de ceea ce există în acest moment. (…) Salarizarea trebuie să ne ofere posibilitatea de a-I reda demnitatea profesorului și locul acolo unde este el în societate. Salarizarea trebuie să ne ofere posibilitatea de a reda demnitatea profesorului. În momentul de față salarizarea profesorilor nu corespunde acestui rol. Pentru prima oară, într-o lege a educației, avem o reglementare care definește salariul profesorului debutant și stagiar ca fiind salariul mediu pe economia națională -acum 6.095 lei. Înregistrează o creștere de 43%. Salariul mediu în educație este de 6.500 lei și va ajunge la 9.300 lei. Aceasta este creșterea de 43% prevăzută”, a precizat ministrul.
Inspectoratele şcolare judeţene se transformă în direcţii judeţene de învăţământ preuniversitar
Sorin Cîmpeanu a mai anunţat că prin noile legi ale educaţiei naţionale, inspectoratele şcolare judeţene se transformă în direcţii judeţene de învăţământ preuniversitar, aflate în subordinea Ministerului Educaţiei, cu personalitate juridică.
De asemenea, apare Autoritatea Naţională pentru Inspecţie Şcolară şi Asigurarea Calităţi, prin reoganizarea Agenţiei Române pentru asigurarea calităţii în învăţământul preuniversitar (ARACIP), precum şi Centrul Naţional de Formare şi Dezvoltare a Carierei Didactice, care va asigura formarea continuă şi asigurarea resurselor educaţionale pentru întregul personal din sistemul preuniversitar.
”În primul rând, inspectoratele şcolare judeţene se transformă în direcţii judeţene de învăţământ preuniversitar, ca servicii publice deconcentrate, aflate în subordinea Ministerului Educaţiei, cu personalitate juridică. Ele vor fi formate prin reorganizarea inspectoratelor şcolare şi prin comasarea cu centrele judeţene de resurse şi asistenţă educaţională”, a spus ministrul.
El a precizat că atribuţiile acestora vor fi inspecţia de specializate, organizarea de sistem gestionarea mobilităţii personalului didactic, evoluţia în carieră şi alte atribuţii administrative.
”Un rol absolut esenţial îl va avea Autoritatea Naţională pentru Inspecţie Şcolară şi Asigurarea Calităţii. Aceasta va fi o instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Educaţiei”, a spus ministrul, arătând că se va realiza prin reoganizarea Agenţiei Române pentru asigurarea calităţii în învăţământul preuniversitar (ARACIP), care va fi componenţă a ANISAC”, a afirmat ministrul.