Fermierii români vor primi despăgubiri pentru culturile calamitate de secetă după data de 15 iunie. Acesta este anunţul făcut de ministrul Agriculturii Adrian Oros, care a fost în vizită în Bărăgan marţi, 26 mai. Ialomiţa se află în acest moment pe primele locuri la nivel naţional în ceea ce priveşte suprafeţele distruse 100% de seceta severă. Din peste 140.000 de hectare cultivate, aproximativ 130.000 de hectare au fost compromise.

„În ţară sunt aproximativ 2,9 milioane de hectare care au fost însămânţate, din care 1,4 milioane sunt calamitate într-un procent de peste 40%. Până în 15 iunie vom avea o sinteză a situaţiei din fiecare judeţ, iar după această dată vor fi acordate şi despăgubiri, în fiecare judeţ, pentru fiecare fermier. Nu putem însă să avansăm sume la momentul de faţă, însă ele vor exista!”, a precizat Adrian Oros, la întânirea cu fermierii ialomiţeni.

Articolul precedentAndrei Dracea, afaceristul „licitație la minut”, o nouă înșelătorie. Mărturiile famiilor păcălite cu celule stem
Articolul următorNumărul cazurilor de coronavirus în România rămâne scăzut. Situația pe județe a fost actualizată