Memorandumul va fi adoptat astăzi în şedinţa Executivului şi va fi publicat în Monitorul Oficial al României, pentru a consolida garanţiile guvernamentale privind prioritizarea Educaţiei în viitoarea grilă de salarizare.

Potrivit angajamentului politic, în noua lege un debutant va avea un venit de 4.000 de lei net. Pe de altă parte, sindicaliștii anunță că nu acceptă etapizarea creșterii salariale în trei ani de zile. Ministerul Educației ia în calcul mai multe scenarii în cazul în care examenele naționale vor fi amânate. 

„Greva se va încheia în momentul în care Guvernul vine cu o soluție care să fie acceptată de colegii noștri și când colegii vor decide acest lucru”, a spus Marius Nistor, președintele federațiilor din Educație Spiru Haret.

Potrivit ultimelor date centralizate, aproape 87% dintre angajații din învățământ continuă forma de protest și se vor întoarce la catedră abia în momentul în care Guvernul își va asuma printr-un act normativ că de la începutul anului viitor, în noua grilă de salarizare se va ține cont de salariul mediu brut pe economie la nivel național, adică aproximativ 4.000 de lei net. 

Iar pentru a pune capăt crizei din Educație, liderii coaliției de guvernare vin cu un memorandum prin care susțin că în noua lege a salarizării venitul unui debutant va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie.

 

Articolul precedentLeo Messi a rupt tăcerea după ce a semnat cu noua echipă: ”Am vrut să caut și altceva, și un pic de liniște sufletească!”
Articolul următorÎntorsura Fest 2023 – muzică bună, paradă moto și distracție cât cuprinde! Surprize fabuloase pregătite de organizatori – programul festivalului