Magazinele Enel din judeţele Constanța, Tulcea, Călărași și Ialomița vor fi închise în intervalul vineri, 14 aprilie – luni, 17 aprilie 2023, zile libere legale. Serviciul de call center va fi disponibil în această perioadă numai pentru informații în sistem automat precum transmiterea indexului, detalii despre factură și sold.
În celelalte zile, magazinele Enel vor funcţiona după programul obişnuit.
Cea mai mare parte a operațiunilor pot fi realizate prin canale digitale și nu necesită deplasarea în magazinele Enel. De aceea, recomandăm clienților să folosească în continuare opțiunile digitale de comunicare, de primire și de plată a facturii, precum și contractarea online.
Astfel, clienții au la dispoziție două variante simple pentru a primi factura electronică, imediat ce a fost emisă: pe mail sau prin sms, sau pot opta pentru descărcarea copiei facturii de aici.
Pentru a trimite indexul pentru electricitatea consumată, pe lângă secțiunea Index din cadrul aplicației MyEnel, clienții pot apela (în timpul perioadei de telecitire specificată pe factură) numărul de telefon gratuit 0800.07.08.09 sau numărul cu tarif normal 021.9977.
Pentru a trimite indexul pentru consumul de gaz, clienții pot suna la numărul gratuit 0800.07.07.01, tasta 1, sau la numărul cu tarif normal 021.9977, în cazul în care distribuitorul lor este Delgaz Grid, Distrigaz Sud Rețele, Gaz Est, Gazmir, Premier Energy sau Progaz P&D (în perioada menționată pe pagina a treia a facturii). De asemenea, indexul pentru consumul de gaze naturale poate fi transmis și prin aplicația My Enel, dacă distribuitorul este una dintre cele șase companii menționate mai sus.
Pentru a intra în contact cu un consultant Enel, clienții pot utiliza următoarele numere de telefon: 021.9977 (cu tarif normal, apelabil din România) sau 0040.372.436.436 (număr apelabil din străinătate), în timpul programului, respectiv L-V: 8:00 – 20:00; Sâmbătă: 8:00 – 13:00. La aceste numere pot fi aflate informații despre facturi și sold, despre contract, pot fi activate servicii precum factura electronică și altele.