Ministerul Român al Afacerilor Externe a transmis un avertisment legat de deterioarea severă a vremii în Grecia, care i-ar putea afecta pe românii care se află sau vor să plece în vacanță săptămâna aceasta. Potrivit Serviciului elen de Meteorologie, în  intervalul 7-10 iunie sunt prognozate fenomene meteo extreme.

Deteriorarea rapidă a vremii va genera furtuni însoţite de intensificări puternice ale vântului şi descărcări electrice intense, precipitaţii abundente, inclusiv căderi de grindină).

Potrivit MAE sunt vizateurmătoareleregiuni şi perioade:

Marţi, 8 iunie 2021: regiunile Macedonia, Tracia, Epir, Tesalia, la prânz şi după-amiază;

Miercuri, 9 iunie 2021: zona continentală a Greciei, fenomenele urmând a fi deosebit de intense în regiunea Peloponez.

”Frontul depresionar îşi va face simţită prezenţa începând cu ziua de luni (7 iunie 2021) în nord, urmând a se extinde în centrul ţării marţi (8 iunie 2021) şi pe aproape întreg teritoriul elen, miercuri (9 iunie 2021). În acest context, autorităţile elene recomandă evitarea ieşirii pe mare cu ambarcaţiuni de agrement în acest interval”, a transmis MAE.

MAE reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +302106774035 şi Consulatului General al României de la Salonic: +302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă: +306978996222 şi al Consulatului General al României de la Salonic: +306946049076.

MAE recomandă consultarea paginilor de Internet http://atena.mae.ro, http://salonic.mae.ro, https://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro, www.meteoalarm.eu, www.mae.ro.

 
Articolul precedentA fost adoptat proiectul privind rețelele 5G
Articolul următorReacția AUR după ce fotbaliștii naționalei au îngenuncheat pe teren: „Viețile românilor nu contează?”