Un fenomen astronomic rar are loc în această noapte pe cer. Se numește „luna albastră” și va putea fi văzut inclusiv în România. Se numește așa nu din pricina culorii, ci pentru că este a doua lună plină în această lună.

O lună albastră este a treia lună plină dintr-un sezon care conține patru luni pline, în loc de cele trei obișnuite, potrivit revistei Sky & Telescope.

Mulţi oameni au auzit că e Lună albastră. Acest lucru nu există. Luna albastră nu e reală, e doar o poreclă dată Lunii de către fermierii americani. În luna ianuarie s-au produs două Luni pline: una la început şi una la sfârşit. Asta înseamnă Lună albastră: când e a doua Lună plină într-o lună calendaristică. Se mai întâmplă, nu e ceva foarte rar.” – explica astronomul Adrian Şonka pentru Agerpres în 2018.

Numele de Lună albastră este dat celei de-a doua Luni pline care se produce într-o singură lună calendaristică, un fenomen ce are loc, în medie, la fiecare doi ani şi jumătate. 

Expresia „Lună albastră” ca referinţă pentru acest eveniment astronomic a rezultat dintr-o eroare apărută în paginile publicaţiei Sky and Telescope din 1946. Expresia a făcut apoi ocolul lumii, cauzând o veritabilă fascinaţie în rândul publicului, iar numele ei a fost dat unui cocktail şi unui sortiment de bere foarte bine vândut în Statele Unite. Expresia din limba engleză „once in a blue Moon” descrie un eveniment extrem de rar

Articolul precedentNoi cazuri de infectare cu SARS CoV-2, în ultimele 24 de ore! Vezi statistica autorităților
Articolul următorUnirea Slobozia pe primul loc în Liga a 2-a după victoria cu CSA Steaua