Ministrul Educației – Ligia Deca a făcut primele declarații după întâlnirea de peste patru ore cu reprezentanții sindicatelor la care a participat alături de alți miniștri pentru a găsi soluții la greva profesorilor. 

„Ministerul Educației va fi întotdeauna alături de cadrele didactice. Preocuparea noastră e să susținem cadrele didactice, dar și să asigurăm dreptul la educație

În acest sens a fost și această discuție din această seară”, a declarat Ligia Deca, la ieșirea de la negocierile cu sindicatele pe salariile profesorilor pentru a opri greva.

Intrebată câte școli sunt afectate de greva profesorilor și de ce nu există o listă publicată oficial a acestora, ministra Educației a precizat că „fiecare școală are un director , o conducere care are responsabilitatea să comunice cu parintii ce ore se fac si care nu. Nu se poate face centralizat, se face cu parintii cu apartinatorii, si acest lucru se intampla”.

Întrebată despre oprirea grevei, Ligia Deca a precizat că „trebuie să așteptăm răspunsul sindicatelor. În acest moment ei trebuie să vină cu acest răspuns”.

Despre salarii, Ligia Deca a declarat: „Cred ca salariile trebuie să crească. Și Ministerul Educației a lucrat cu sindicatele, vor intra in momentul noii legi a salarizarii”.

Ministrul Muncii – Marius Budăi a intervenit și a declarat, legat de salariile profesorilor, că „a fost o gandire pornita de la legea 153. Am avut 10 intalniri pana acum pentru noua lege, construim anexele, viziunea ministerului, tocmai ca s-a decis in coalitie sa scurtam foarte mult calendarul. Ducem la Banca Mondială datele, primim răspunsul”.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentCod galben de furtuni în Bucureși și 27 de județe
Articolul următorUn ciclon mediteranean lovește România – Meteorologii avertizează: cât vor ține furtunile violente