Ministrul Educației – Sorin Cîmpenau a fost invitat, vineri seara, la emisiunea Legile Puterii de la Realitatea PLUS. El a explicat scenariile în care se vor redeschide unitățile de învățământ începând din 8 februarie. Ministrul a vorbit și despre disponibilitatea de vaccinare a cadrelor didactice.

”În primul rând disponibilitatea de vaccinare este de 168.000 de persoane, angajați ai sistemului național de învățământ. Este un procent mai ridicat în sistemul universitar, de 59%. În procentul de disponibilitate la vaccinare au fost puși împreună, 52%, aceia care au spus că nu vor să se vaccineze împreună cu cei care nu au răspuns deloc. Am lansat cea de-a doua campanie de informare pentru a răspunde întrebărilor firești pe care le are fiecare dintre noi. Și eu am avut întrebări, dar le-am clarificat cu specialiștii și mă voi vaccina când îmi va veni rândul.

Sunt convins că se vor arăta și alții disponibili și vor înțelege că dacă se vor vaccina crește starea de sănătare a elevilor și profesorilor și a părinților, familiilor lor. Nu vrem să multiplicăm riscul. Este nevoie de prezență fizică și pentru a recupera”, a spus Sorin Cîmpeanu, la Realitatea PLUS.

Scenariile de învățare

”Discuția fost pe calendar și pe modalitatea de deschidere a școlilor. Toate celelalte restricții rămân în vigoare. În scenariul verde, toate școlile vor rămâne deschide. În scenariul galben, școlile primare și grădinițele, primare și 8-12 rămân deschise. În scenariul roșu rămân deschise doar grădinițele. În condițiile în care întreaga localitate este în carantină vom fi obligați să suspendăm cursurile.

Universitățile au decizie totală în a decide în ce modalitate vor funcționa din al doilea semestru. Decizia vine în paralel cu răspunderea. Ne exprimăm speranța că vor fi puține localități în scenariul roșu”, a explicat ministrul Educației.

 

Articolul precedentBNR a redus dobânda de politică monetară la 1,25%, față de 1,5%.
Articolul următorCozmin Gușă, la Realitatea PLUS: CEC-ul a revenit pe tapetul unor privatizări despre care s-a discutat la modul informal