Trei indivizi au spart o casă de pariuri din Călărași de unde au furat 24.800 de lei. Doi dintre ei au fost arestați preventiv pentru 30 de zile

Polițiștii  au fost sesizaţi pe 10 martie  prin 112, cu privire la faptul că de la o casă de pariuri a fost sustrasă suma de 24.800 de lei dintr-o casetă metalică. Cercetările desfățurate de  polițiști din cadrul Poliției Municipiului Călărași, Secției 6 Poliție Rurală Grădiștea, Serviciului pentru Acțiuni Speciale și  Serviciului Criminalistic, au condus la identificarea autorilor,  trei bărbați, cu vârste cuprinse între 17 și 29 de ani.

Potrivit anchetatorilor două persoane au intrat prin efracție în incinta societății comerciale de unde au sustras suma de 24.800 de lei, iar cel de-al treilea tânăr a asigurat paza.

„În data de 12 martie a.c., polițiștii au efectuat un număr de 4 percheziții domiciliare pe raza municipiului Călărasi, fiind descoperite și ridicate în vederea continuării cercetărilor articole vestimentare aparținând persoanelor în cauză, bunurile achiziționate cu banii sutrași, precum și suma de 13.000 de lei,” transmite IPJ Călărași.

Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași, ulterior la data de 13 martie, Judecatoria Călărasi a emis mandate de arestare preventive pentru de 30 de zile.

Foto Arhivă

 

Sursa: Realitatea de Calarasi

Articolul precedentGhinion! Bucureștean prins beat criță la volan în Scânteia
Articolul următorNicolae Ciucă, Anunț despre măsurile Guvernului în criza energetică: Prețurile, plafonate de la 1 aprilie, timp de un an