Cel puțin 13 persoane au murit şi două au fost rănite grav duminică după căderea unei cabine de teleferic la Stresa, staţiune balneară din Piemont, pe malul lacului Maggiore, în nordul Italiei.

 „Doi răniţi au fost evacuaţi de urgenţă cu elicopterul la spitalul pediatric Regina Margherita din Torino”, a precizat purtătorul de cuvânt citat, Walter Milan, explicând că este vorba de doi copii, de nouă şi cinci ani.

Accidentul a survenit în jurul orei locale 12.30 (10.30 GMT) la 100 de metri de staţiunea din vârf, se arată într-un comunicat al Ministerului Infrastructurii.

Accidentul ar fi fost cauzat de ruperea unui cablu, pe partea cea mai înaltă a traseului, ceea ce a dus la căderea cabinei în care se aflau 11 persoane, conform agenţiei de presă ANSA.

În imagini transmise de pompieri şi de echipele alpine de salvare se văd rămăşiţele cabinei într-o zonă împădurită extrem de abruptă, ceea ce îngreunează mult accesul.

Acest teleferic popular printre turişti leagă în 20 de minute localitatea Stresa de Muntele Mottarone care, de la o înălţime de aproape 1.500 de metri, oferă o privelişte spectaculoasă asupra lacului Maggiore şi a Alpilor.

El a fost închis între 2014 şi 2016 pentru lucrări de mentenanţă.

Sursa: Realitatea de Diaspora

Articolul precedentO nouă tranșă de aproape 700.000 de doze de vaccin Pfizer sosește luni în România
Articolul următorIon Mihai Pacepa, erou sau trădător? Poveștile inventate de securiști și „Moartea Fantomelor” după fuga generalului- Dezvăluiri incendiare, la „Culisele statului paralel”