Creșterea economică de peste 5%, anunțată de INS, va permite Guvernului să crească veniturile românilor. Anunțul a fost făcut de Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL. Avansul economiei înseamnă și păstrarea locurilor de muncă, mai spune liberalul. Dacă motoarele economice s-ar fi gripat, românii ar fi fost nevoiți să dea piept cu recesiunea. 

Economia României a crescut cu 5,1% în primul trimestru al anului, faţă de trimestrul IV 2021. Faţă de acelaşi trimestru din anul 2021, Produsul Intern Brut a înregistrat o creştere cu 6,4% atât pe seria brută cât şi pe seria ajustată sezonier, arată datele provizorii publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL, a anunțat că datele INS care arată creșterea economică de 5,1% față de primul trimestru din 2022, permit Guvernului să mărească veniturile românilor. 

„Această crestere economică înseamnă păstrarea locurilor de muncă. Dacă mediul economic merge bine , locurile de muncă nu vor fi afectate , și nici veniturile si salariile oamenilor . Cresterea economică înseamnă și că in viitor Guvernul va putea, prin noi resurse generate de aceasta crestere economică, să susțină eventuale majorări de venituri pentru toti românii, practic o redistribuire a acestei cresteri economice.

Industria a fost principalul factor al acestei creșteri economice, la fel auto, HORECA.

Dacă, Doamne ferește, s-ar fi intamplat sa se gripeze sau sa se blocheze in aceste crize multiple ne-am fi gandit la recesiune. În ciuda tuturor problemelor si in ciuda fenomenului inflationist,  economia functioneaza si trebuie să o mentinem așa”, a declarat Ionuț Stroe, la Realitatea PLUS.

„Comparativ cu trimestrul IV 2021, Produsul Intern Brut în trimestrul I 2022 a fost, în termeni reali, mai mare cu 5,1%. Faţă de acelaşi trimestru din anul 2021, Produsul intern brut a înregistrat o creştere cu 6,4% atât pe seria brută cât şi pe seria ajustată sezonier; Seria ajustată sezonier a Produsului intern brut trimestrial a fost recalculată ca urmare a revizuirii estimărilor pentru trimestrul I 2022, nefiind înregistrate diferenţe semnificative faţă de varianta publicată în Comunicatul de presă nr. 139 din 8 iunie 2022”, arată datele INS.

Produsul Intern Brut – date ajustate sezonier – estimat pentru trimestrul I 2022 a fost de 343,678 miliarde lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 5,1% faţă de trimestrul IV 2021 şi cu 6,4% faţă de trimestrul I 2021.

Pe serie brută, Produsul Intern Brut estimat pentru trimestrul I 2022 a fost de 273,829 miliarde lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 6,4% faţă de trimestrul I 2021. Comparativ cu varianta provizorie (1), dinamica PIB a scăzut cu -0,1 puncte procentuale iar cea a valorii adăugate brute a scăzut cu -0,6 puncte procentuale.

Volumul valorii adăugate brute pe ramuri de activitate a înregistrat modificări mai importante între cele două estimări, astfel: Informaţii şi comunicaţii, cu o creştere a volumului de activitate de +0,3 puncte procentuale; Activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice; activităţile de servicii administrative şi activităţile de servicii suport, cu o creştere a volumului de activitate de +0,1 puncte procentuale; Comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor; transport şi depozitare; hoteluri şi restaurante, cu o scădere a volumului de activitate de -3,0 puncte procentuale; Activităţile de spectacole, culturale şi recreative; reparaţii de produse de uz casnic şi alte servicii, cu o creştere a volumului de activitate de +0,4 puncte procentuale. Construcţiile, cu o scădere a volumului de activitate de -0,3 puncte procentuale.

 

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentPământul după un RĂZBOI NUCLEAR. Pentru EUROPA ar putea fi finalul – scenariile savanților
Articolul următorNeversea a fost și aseară centrul distracției din România pentru peste 67.000 de fani ai muzicii din țară și din străinătate.