Pachetele cu alimente și cu produse de igienă personală, se vor distribui începând de miercuri la Sala Sporturilor, de lângă Monumentul Aviației. Acțiunea se va face etapizat, în funcție de categoriile din care fac parte beneficiarii, anunță primăria Fetești.

U.A.T. Municipiul Fetești va desfășura în perioada 17 februarie – 02 martie 2021 , între orele 09.00 – 16.00, distribuirea pachetelor cu produse alimentare și produsele de igienă personală care provin din stocurile de intervenție comunitare destinate categoriilor de persoane cele mai defavorizate din România, în cadrul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate – P.O.A.D.

Categoriile de persoane cele mai defavorizate care beneficiază de aceste pachete sunt:

  • familiile și persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat (VMG) acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;
  • familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei (ASF) acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  • persoane aflate temporar în situaţii critice de viaţă, respectiv victime ale calamităţilor, persoane dependente (persoanele cu handicap grav şi accentuat, adulţi şi copii, care nu beneficiază de îngrijire în servicii sociale în regim rezidenţial, publice sau private), şi în alte situaţii asemănătoare, stabilite prin anchetele sociale şi care se află în situaţii deosebite de vulnerabilitate.

Persoanele care se încadrează în mai multe categorii dintre cele menționate anterior beneficiază de pachetele cu alimente şi produsele de igienă aferente unei singure categorii din care fac parte la data acordării asistenţei materiale de bază, în conformitate cu prevederile OUG 84/2020 pentru stabilirea unor măsuri necesare în vederea implementării  Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate – POAD.

Ajutoarele vor fi distribuite pentru toate categoriile de beneficiari la Sala de Sport a Liceului Tehnologic de Industrie Alimentară (la Avion), din cartierul Fetești Gară, strada Jandarmeriei nr. 15, după cum urmează:

– 17, 18, 19, 22, 23 februarie  2021 – beneficiarii VMG și ASF;

– 24, 25, 26 februarie și 1, 2 martie  2021 – persoanele cu handicap grav și accentuat.

Totodată, beneficiarii P.O.A.D., în momentul ridicării ajutoarelor trebuie să prezinte următoarele documente:

– pentru venitul minim garantat (VMG) – cartea de identitate a titularului în original și copie împreună cu fotocopiile cărților de identitate și certificatelor de naștere ale membrilor familie care fac parte din dosar;

– pentru alocatia pentru susținerea familiei (ASF) – cartea de identitate a titularului în original și copie împreună cu fotocopiile cărților de identitate și certificatelor de naștere ale membrilor familie care fac parte din dosar;

– pentru persoanele cu handicap grav și accentuat – cartea de identitate/certificatul de naștere a titularului în original și copie împreună cu fotocopia certificatului de încadrare în gradul de handicap.

Pachetele cu produse de alimente conțin următoarele: făină albă de grâu (5 kg);, mălai (4 kg);,paste făinoase (800 g);,  ulei (4 litri);, zahăr (2 kg);, orez (4 kg);, 5 conserve din carne de vită a câte 300 g;, 3 conserve din carne de porc a câte 900 g;, 5 conserve pate de ficat de porc a câte 200 g;,2 borcane de compot de fructe a câte 720 ml; 1 borcan de gem de fructe (360 g); 1 borcan de gem de fructe dietetic (360 g).

Pachetele cu produse de igienă conțin următoarele: periută de dinți – 5 buc.; pastă de dinți (75 ml) – 4 buc.;, săpun lichid (500 ml) – 1 buc.;  șampon pentru copii (800 ml) – 1 buc.;  șampon pentru adulți (500 ml) – 1 buc.; detergent pudră/granule pentru rufe colorate (900 grame) – 1 buc.; detergent pudră/granule pentru rufe albe (1800 grame) – 1 buc.

 

Sursa: Realitatea de Ialomita

Articolul precedentAZI, ora 18: De 30 de ani la BNR! Dezvăluiri senzaționale despre Mugur Isărescu la Culisele Statului Paralel
Articolul următorSimona Halep părăsește Australian Open