Polițiștii din cadrul Poliția Municipiului Urziceni și ai  Secției 4 Poliție Rurală Coșereni, cu sprijinul Serviciului de Investigații Criminale au acţionat pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor pedepse privative de libertate.

Pe raza comunei Roșiori a fost identificată o femeie de 33 ani condamnată la 3 ani și 4 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol.

Aceasta a fost încarcerată în Penitenciarul de femei Ploiești – Târgșorul Nou.

 

De asemenea, polițiștii au reuşit identificarea unui bărbat de 34 de ani,tot din comuna Roșiori, pe numele căruia Judecătoria Urziceni a emis un mandat de executare a pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunii de viol.

Bărbatul a fost încarcerat în Penitenciarul Slobozia, având de executat pedeapsa privativă de libertate de 3 ani și 6 luni de închisoare.

Sursa: Realitatea de Ialomita

Articolul precedentBilanț coronavirus: 3.852 de cazuri noi și 195 de decese. Vezi situația pe fiecare județ
Articolul următorIalomițeni amendați pentru că nu au purtat masca de protecție