Grefierii protestează, luni și marți, față de modificările care vizează pensia de serviciu și anunță că vor intra în instanțe doar pentru judecarea cauzelor urgente și a dosarelor cu arestați. Luni, în intervalul orar 10.00-12.00, grefierii nu se vor ocupa decât de dosarele urgente. În schimb, nu vor lucra deloc marți, când abrogarea prevederilor dreptului la pensia de serviciu urmează să fie supusă votului în sesiunea extraordinară a Parlamentului. În același timp, au anunțat că viitoarele acțiuni vor depinde de întâlnirea cu premierul Ludovic Orban pe care o vor avea mâine.

Grefierii protestează pentru pensia de serviciu. Grefierii au anunțat că protestează față de abrogarea prevederilor care reglementează dreptul la pensia de serviciu a grefierilor în sesiunea extraordinară a Parlamentului României de marți.

Tot mâine, reprezentanții grefierilor vor avea loc o întrevedere între reprezentanţii SNGJ Dicasterial (afiliat la Federaţia Publisind şi membru Blocul Naţional Sindical) şi premierul Ludovic Orban. Ei cer să nu fie eliminate pensiile speciale. 

Grefierii protestează pentru pensia de serviciu. Potrivit unui comunicat de presă, desfășurarea protestelor are loc după cum urmează:

Luni, 27 ianuarie:

– grefierii planificați în ședințe de judecată vor participa numai la judecarea cauzelor urgente și a celor cu arestați, permițând accesul publicului cu doar 5 minute înainte de intrarea completului de judecată și nu vor efectua niciun fel de activități specifice funcției sau alte acte de procedură decât cele pentru soluționarea cauzelor urgente;

– întreg personalul va protesta prin întreruperea totală a activității în intervalul orar 10:00-12:00, timp în care nu va fi efectuat niciun fel de act de procedură sau activitate specifică funcției fiecărui salariat în parte.

Marți, 28 ianuarie:

– grefierii planificați în ședințe de judecată vor participa numai la judecarea cauzelor urgente și a celor cu arestați, permițând accesul publicului cu doar 5 minute înainte de intrarea completului de judecată și nu vor efectua niciun fel de activități specifice funcției sau alte acte de procedură decât cele pentru soluționarea cauzelor urgente;

– întreg personalul va protesta prin întreruperea totală a activității pe tot parcursul zilei – ziua votului în Plen a proiectului de lege privind abrogarea pensiei de serviciu.

Mai multe detalii pe www.realitatea.net

Articolul precedentVIDEO EMOȚIONANT – Pisicuțe înghețate salvate cu cafea caldă
Articolul următorGigi Becali își face echipă de fotbal feminin! Cine sunt fetele care vor juca pentru FCSB