Flăcări uriașe dezlănțuite în Grecia, chiar lângă capitala Atena. Autoritățile elene au cerut sprijin internațional pentru a putea lupta cu flăcările care amenință mii de case. Intervenția este cu atât mai dificilă pentru că vântul suflă cu putere, iar vegetația uscată de caniculă se aprinde imediat. 

Valul de caniculă care a lovit Europa a adus incendii uriașe de vegetație în Grecia. Mii de hectare de vegetație uscată s-au aprins, iar flăcările au ajuns să aibă câțiva metri înălțime.

Pompierii greci au cerut ajutor internațional după ce situația s-a agravat. Guvernul României a trimis 32 de salvatori cu 4 autospeciale și o cisternă care intervin în zona Kouvaras, la Sud de Atena. Este prima lor intervenţie în Grecia anul acesta.

Salvatorii încearcă să oprească linia focului înainte de a ajunge la casele oamenilor. O misiune aproape imposibilă. Din cauza vântului care suflă cu putere, situația a scăpat de sub control. Canicula din ultimele săptămâni a uscat vegetația și o scânteie este suficientă pentru a aprinde sute de hectare.

Sute de case, printre care o mănăstire și un complex turistic au fost evacuate din cauza pericolului de incendii. De asemenea, mai multe drumuri spre Atena au fost deja închise din cauza fumului gros. Pe lângă incendii, grecii au în faţă încă o săptămâna de caniculă, în care temperaturile ar putea ajunge şi la 49 de grade. 

Articolul precedentCOD PORTOCALIU de CANICULĂ, cod galben de FURTUNI cu grindină. România, lovită de fenomene meteo extreme
Articolul următorProiectul Protect-Streams-4-Sea a ajuns la final