Un tânăr, în vârstă de 18 ani, a fost rănit după ce autoturismul pe care îl conducea a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat peste gardul unei case.

Accidentul rutier s-a produs, în această după-amiază, în localitatea Trestieni.

În mașină se mai afla o adolescentă în vârstă de 16 ani, care a primit îngrijiri medicale la locul evenimentului.

La caz, s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, cu o descarcerare, o autospecială de stingere, un echipaj SMURD și o ambulanță SAJ.

Conducătorul auto, conștient și cooperant, a fost transportat la un spital din capitală.

Pompierii au asigurat măsurile PSI, iar cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.

Articolul precedentA treia victorie consecutivă pentru Unirea Slobozia
Articolul următorCeața reduce vizibilitatea pe Autostrăzile A2 și A4