Guvernul condus de Angela Merkel și liderii celor 16 landuri au anunțat noi restricții anti-Covid, în contextul creșterii infectărilor cu Sars-Cov-2. Una dintre acestea prevede introducerea obligativității prezentării unui test PCR negativ la intrarea în țară pentru toți călătorii, indiferent dacă zonele din care vin se află sau nu în zone considerate de risc. 

 

Luni, Angela Merkel şi liderii regionali au avut o ședință care a durat peste 11 ore în urma căreia s-a decis înăsprirea restricțiilor care vizează viaţa publică şi activitatea economică în contextul evoluţiei celui de-al treilea val al pandemiei de coronavirus.

Decizia privind călătoriile în străinătate este legată de polemica privind deplasările din vacanţa de Paşte în Mallorca, al căror număr a cunoscut o creştere uriaşă după ce autorităţile germane au scos Insulele Baleare de pe lista zonelor de risc, o decizie care elimină obligativitatea prezentării unui test PCR negativ şi intrarea automată în carantină. Noile reguli impun obligativitatea prezentării un test PCR negativ la întoarcerea în ţară, măsură prin care autoritățile speră să descurajeze călătoriile neesențiale în afara țării. 

Cancelarul Angela Merkel a anunțat că guvernul german a contactat companiile aeriene din ţară, astfel încât toţi călătorii care se întorc din vacanţa de Paşte să facă un test înainte de zborul de întoarcere. Detaliile acestei măsuri urmează să fie stabilite.Șefa Guvernului a admis că în Mallorca există complexuri turistice deschise, contrar Germaniei , dar a precizat că guvernul Insulelor Baleare a modificat restricţiile şi ar putea să o facă din nou în următoarele zile. Merkel a subliniat că un posibil risc este apariţia variantei de coronavirus detectată în Brazilia.

Pe 12 martie, autorităţile germane au scos Insulele Baleare de pe lista zonelor de risc (alături de alte cinci comunităţi autonome spaniole), fapt ce a dus la o creştere explozivă a cererii de bilete de avion şi de oferte de cazare în aceste insule pentru vacanţa de Paşte. Situaţia a generat o amplă polemică în Spania, unde majoritatea cetăţenilor nu pot ieşi din comunităţile lor autonome de Paşte ca urmare a restricţionărilor impuse de pandemie, dar şi în Germania, unde turismul intern este în prezent interzis, cu implicaţii economice grave pentru acest sector de activitate, potrivit realitatea.net

 

Sursa: Realitatea de Diaspora

Articolul precedentSorin Cîmpeanu: Vacanţa de primăvară va fi prelungită şi va dura din data de 2 aprilie până în 4 mai
Articolul următorPrivatizarea SCANDALOASĂ de la Tepro Iași! Sindicalist ucis pentru că s-a opus cehilor