Karpatia Horse Show, evenimentul hipic în care sportul ecvestru își dă întâlnire cu muzica  are loc în weekend-ul 23-25 septembrie, pe Domeniul Cantacuzino din Florești județul Prahova.

Competiția debutează vineri, 23 septembrie începând cu ora 14.00, unde pe arena principală vor avea loc Concursurile Complet Naționale (Novici, Prenovici) și Concursul Complet Internațional (1 * și 2*) la proba Dresaj, iar pe arena secundară va avea loc proba Dresaj din cadrul Concursului de Working Equitation, o disciplină nouă și mai puțin cunoscută românilor.

Începând cu ora 18.00, pe Scena Micului Trianon, încep concertele de jazz live pe Scena Micului Trainon, în fața ruinei palatului, elegant luminată! Zoom Band, apoi Luiza Zan, una dintre cele mai apreciate voci ale jazz-ului românesc, alături de membrii formației Ploiești Jazz Trio ne vor surprinde cu o selecție a celor mai îndrăgite piese jazz interpretate în manieră proprie, dar și compoziții originale.

 

Sâmbătă, 24 septembrie, de la ora 11.00 Concursul Complet continuă pe întreg domeniul cu proba de Cross-Country pentru călăreți și cai (Prenovici, Novici, 1* și 2*), iar în paralel, pe arena secundară, se va desfășura competiția de Working Equitation cu proba de Manevrabilitate (Stil). Mari maeștrii ai atelajelor cu doi și patru cai se vor întrece apoi la proba de maraton care își propune să testeze abilitatea concurenților de a conduce un vehicul tras de cai.

De la ora 17.30 încep demonstrațiile de Voltijă, o ramură specifică a echitației care presupune mișcări și exerciții de gimnastică și aerobic pe un cal aflat în mișcare, la pas sau la galop. Echipa clubului sportiv Equs Art Oradea va evolua în fața spectatorilor într-o demonstrație de curaj, echilibru și eleganță.

Ziua de sâmbătă se va încheia în forță pe ritmurile muzicii, pentru că începând cu ora 18: 00 membrii trupei Moonlight Breakfast, în premieră la acest eveniment, vor oferi un concert live de neuitat.

Imagine

Concursul Complet se încheie duminică, 25 septembrie, cu proba Obstacole, în timp ce mari maeștrii ai atelajelor vor continua cu proba Conuri. Pe arena secundară se va desfășura ultima probă a concursului Working Equitation (viteză). La ora 16.00 va începe Concursul demonstrativ de atelaje cu patru cai, o demonstrație de forță și eleganță, în care spectatorii îl vor putea vedea pe Eduard Bartha, câștigător în 2015 al uneia dintre probele Campionatului Mondial de Atelaje.

Și această ultimă zi a ediției a VII-a a Karpatia Horse Show vine cu demonstrații ecvestre unice și acorduri de muzică live.

La ora 13.30 pe scena Micului Trianon va avea loc un concert Alexandra Ușurelu&Band, alături de care vor evolua: Alexandru Rotaru, Cristina Răducan, Claudiu Purcarin și Bobby Stoica.

De asemenea, la ora 15.00 publicul va putea asista la un elegant moment de Doma Vaquera, prezentat de Singureni Manor prin David Guerrero Garcia, dresor și instructor profesionist cu o vastă experiență în diverse discipline ecvestre.

Competiția se încheie la ora 17:30 cu premierea câștigătorilor Concursului Complet Național și Internațional și a concursului Working Equitation.

Cele mai inspirate ținute ale celor din public vor fi premiate de Singureni Manor cu trei premii excepționale: un weekend la prestigiosul retreat ecvestru și două abonamente cu cate 10 lecții de echitație.

Automobile Morgan, dar și alte mașini de colecție rare și spectaculoase vor fi prezente pe Domeniul Cantacuzino, la parada eleganței ce va încununa finalul evenimentului ecvestru.

“Anul acesta, avem un excepțional comentator din Marea Britanie, Spencer Sturmey care în urmă cu o lună a comentat Campionatul Mondial de Dresaj ce a avut loc în Herning, Danemarca, dar și arbitrii din Japonia, Marea Britanie, Suedia și Venezuela. Vom promova discipline ecvestre spectaculoase, dar mai puțin cunoscute publicului din România, printre care Voltijă – reprezentanții unui club de elită din Oradea vor veni special pentru Karpatia Horse Show, precum și atelajele cu doi și patru cai, disciplină ecvestră la care România excelează! Cei care debutează în Concursul Complet vor putea participa la un stagiu de pregătire pe Domeniul Cantacuzino cu Spencer Sturmey, reputat călăreț de 4*, înainte de eveniment!”, a declarat Mihnea Vîrgolici, directorul evenimentului Karpatia Horse Show.

În afara concursului ecvestru, evenimentul invită la o evadare completă din cotidian pentru prieteni și întreaga familie, la doar o oră distanță de București și Brașov. Adulții și copiii vor avea la dispoziție numeroase activități: ateliere creative, zone de agrement ecvestru, Aventura Park, tiroliană, tras cu arcul, plimbări cu biciclete electrice, vizite ghidate pe Domeniul Cantacuzino, shopping inspirat de lumea echitației, Food&Drinks cu o zonă Gourmet.

Ca noutate exclusivă, anul acesta iubitorii de natură și evadări din cotidian pot campa pe Domeniul Cantacuzino, chiar lângă liziera pădurii.

Pentru programul evenimentului accesați Program Karpatia Horse Show

Imagine

Imagine

 

Credit foto: Ștefan Stoica

 

Articolul precedentAPP somează Parlamentul „să renunțe la creșterile salariale nesimțite pentru președinte, miniștri și parlamentari: „Să ceară SCUZE poporului român!”
Articolul următorMotivul șocant care a stat la baza crimei de la azilul de bătrâni din Călărași. Agresorul nu este la primul omor