Pompierii ialomițeni au reuşit să salveze în ultimul moment viaţa unui bărbat de 43 de ani,  căzut într-un canal de vizitare elevator adânc de aproimativ 7 metri. Intervenția a avut loc în satul Gimbășani din comuna Cosâmbești.

Prezența bărbatului  î a fost semnalată de un lucrător al unei societății în data de 07 iulie. În sprijinul bărbatului de 43 de ani, s-au deplasat de urgență trei echipaje de salvare de la Detașamentul de Pompieri Slobozia și o echipă medicală de la Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița –Substația Slobozia. Pacientul, era conștient, cu un traumatism hemitoracic și un traumatism la membrul superior stâng.

Victimei i s-a acordat primul ajutor medical de către paramedici, a fost scoasă și transportată de pompieri către autosanitara SAJ, fiind preluată spre îngrijire de cadrele medicale și transportată la Spitalul Județean de Urgență din Slobozia.

Imagine

Sursa: Realitatea de Ialomita