Un copil de 5 ani și mama lui au fost transportați la  Spitalul Județean Slobozia  în urma unui accident pe DN 2A în localitatea Bucu, în care au fost implicate două autoturisme.

 La locul solicitării au fost mobilizate de urgență o autospecială de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD și trei ambulanțe SAJ Ialomița-substația Slobozia.

În urma accidentului  au rezultat trei victime conștiente și neîncarcerate, un minor și doi adulți, care au fost monitorizate de echipajele medicale de la locul intervenției.  Ulterior doar două dintre victime, copilul de 5 ani și mama lui în vârstă de 35 de ani, au fost preluate și transportate de echipajele medicale la Spitalul Județean de Urgență Slobozia, transmite ISU Ialomița.

Imagine

Imagine

Sursa: Realitatea de Ialomita

Articolul precedentFugarul Marian Zlotea, dezvăluiri EXPLOZIVE din Italia: ”Mi s-a cerut să-i torn pe Băsescu și Blaga ca să scap de dosar”
Articolul următorFOTO Accident cu șase victime în Slobozia Nouă.Trafic deviat