Politehnica Iaşi a învins-o dramatic pe Unirea Slobozia cu scorul de 1-0 (1-0), luni seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 13-a a Superligii de fotbal.
Unicul gol al partidei a fost înscris de Andrei Gheorghiţă (24), după un corner executat de Alin Roman.
Ialomiţenii au ratat un penalty la ultima fază a meciului, prin Constantin Toma (90+16), şutul său fiind apărat de spaniolul Jesus Fernandez. Lovitura de pedeapsă a fost acordată pentru henţul lui Ştefan Ştefanovici.
Unirea a avut şi un gol anulat de VAR (90+2), pentru ofsaid la autorul golului, Filip Ilie.
Unirea Slobozia a obţinut un singur punct în ultimele cinci etape.
Poli Iaşi are trei victorii şi un egal în ultimele cinci etape.
FC Politehnica Iaşi – Unirea Slobozia 1-0 (1-0), Stadion ”Emil Alexandrescu” – Iaşi
A marcat: Andrei Gheorghiţă (24).
Constantin Toma a ratat un penalty în min. 90+16 (a apărat Jesus Fernandez).
Arbitru: Radu Petrescu (Bucureşti); arbitri asistenţi: Marius Cristian Marchidanu (Brăila), Nicuşor Marin (Suseni/Argeş); al patrulea oficial: al patrulea oficial: Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe)
Arbitru video: Horia Gabriel Mladinovici (Bucureşti); arbitru asistent video: Sebastian Eugen Gheorghe (Suceava)
Observatori: Florin Hîncu (Braşov) – CCA, Ioan Mironaş (Piatra Neamţ) – LPF
AGERPRES