Premierul Florin Cîţu a afirmat joi, la Constanţa, că PNL va rămâne în Partidul Popular European (PPE) dacă va fi ales preşedinte la congresul din 25 septembrie.

„Rămâne în Partidul Popular European, nu se va repoziţiona”, a răspuns Cîţu, întrebat dacă are în vedere o „repoziţionare” a partidului pe plan european.

El a explicat, în context, ce semnifică „doctrina liberală autentică” despre care vorbeşte în moţiunea cu care candidează la funcţia de preşedinte al PNL.

„Am spus câteva lucruri pe care nu le mai spun oamenii de mult timp şi liberalii de mult timp. În primul rând, antreprenorul este un erou într-o economie liberală, pentru că acei oameni care îşi riscă propriile resurse şi lucrează de dimineaţă până seara pentru a crea bunăstarea societăţii sunt nişte eroi. Şi ţin foarte mult la proprietatea privată, este sfântă. (…) În acelaşi timp, liberalismul a însemnat şi o schimbare de paradigmă pe care deja am implementat-o în modul în care guvernăm. Alocăm mai multe resurse pentru investiţii, pentru a avea creştere economică, pentru ca după aceea (…) să împărţim o bucată mai mare pentru pensii, salarii, alocaţii”, a precizat premierul.

Florin Cîţu a fost prezent, joi, la şedinţa Colegiului Director Judeţean al PNL Constanţa, pentru a-şi prezenta moţiunea.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentTânărul care a evadat din arestul poliției Urziceni a terorizat oamenii dintr-o localitate din apropiere
Articolul următorAdjunctul Poliției Rutiere Române, mort de beat în club – Scene GROTEȘTI cu Paul Gavriș