Situație dramatică în Beirut unde au avut loc două explozii puternice. Cel puțin 30 de oameni au murit și 2.500 au fost răniți, a anunțat ministrul libanez al Sănătății.
Potrivit presei arabe, cele două explozii au avut loc în zona portului, iar motivele rămân încă necunoscute. În urma incidentului, o mulțime de persoane au fost rănite. Ministrul libanez al sănătății a vorbit despre „un număr foarte mare de răniți”.
Preşedintele libanez, Michel Aoun, a convocat marţi seară o „reuniune de urgenţă” a Consiliului Suprem de Apărare, iar miercuri a fost decretată zi de doliu național pentru victimele deflagrațiilor.
O primă explozie ar fi avut loc în zona portului a orașului, în jurul orei 18.30 (ora României), au transmis agențiile internaționale de presă. Iar o a doua explozie a fost semnalată în vecinătatea reședinței Hariri din Liban, susține BBC. Este posibil ca exploziile să aibă legătură cu sentința asteptată în procesul asasinarii fostului premier Hariri în urmă cu 15 ani, potrivit BBC.
Geamurile a numeroase imobile din port au fost sparte, iar un fum negru s-a ridicat deasupra portului. Potrivit AFP, care citează surse din zona de securitate, ar fi fost raportați zeci de răniți.
Informația privind explozia din port este confirmată de Crucea Roşie a Libanului, care a transmis că zeci de oameni au fost răniţi în urma unei explozii de origine necunoscută, o parte dintre ei fiind îngropaţi sub moloz, conform DPA.
Explozia puternică s-a auzit în tot oraşul, provocând panică în capitala libaneză. Ferestre ale unor clădiri din oraş şi de la periferie au fost sparte de forţa deflagraţiei, iar un fum negru s-a ridicat deasupra portului.
Sursa: Realitatea de Diaspora