Jandarmii ialomițeni, vor fi angrenați în spațiul public pentru un weekend în siguranță.

  • Vineri, 29 iulie., între orele 10.00-11.00, la ceremonialul militar și religios ocazionat de „Ziua Imnului Național al României”, organizat în Piața Revoluției din municipiul Slobozia;
  • în perioada 29-31 iulie, între orele 18.00-23.00, la activitățile cultural-artistice ocazionate de „Zilele localitații Bărbulești”, unde se preconizează participarea unui număr mare de persoane;
  • în perioada 30 iulie – 02 august , între orele 10.00- 18.00, la Arenele de Tenis din municipiul Slobozia, la turneul de tenis de câmp „Cupa Municipiului Slobozia- Memorial Ioan Pinter”;
  • sâmbătă, 30 iulie., începând cu orele 18.00, pe stadionul comunal Gheorghe Doja, unde se va desfășura partida amicală de fotbal dintre echipele A.C.S. Recolta Gheorghe Doja- A.F.C. Dunărea Călărași;
  • sâmbătă,30 iulie, începând cu ora 20.00, la evenimentul artistic „Disco Night”, care se va desfășura în Piața Revoluției din municipiul Slobozia.

Dispozitivele de ordine publică vor avea în vedere prevenirea fenomenului infracțional și contravențional, descurajarea persoanelor predispuse la comiterea de fapte antisociale, prevenirea și combaterea traficului/consumului de substanțe interzise și aplicarea măsurilor legale la constatarea producerii acestora, transmite IJJ Ialomița.

Recomandările jandarmilor prntru cetățenii prezenți la evenimente:

  • să supravegheze îndeaproape comportamentul copiilor;
  • să acorde atenție sporită bunurilor și obiectelor personale;
  • să evite implicarea în incidente;
  • să solicite imediat intervenția jandarmilor atunci când situația o impune.

 

Sursa: Realitatea de Ialomita

Articolul precedentCinci incendii izbucnite în Ialomița în ultimele 24 de ore
Articolul următor  Festivalul „Baclavaua de aur” în weekend la Mangalia