Un bărbat de 46 de ani, din municipiul Slobozia, s-a ales cu dosar penal după ce și-a  lovit soția de a băgat-o în spital.  

Polițiștii ialomițeni au fost sesizați pe 18 februarie cu privire la faptul că la Secția de Primire Urgențe a Spitalului Județean Slobozia s-a prezentat o femeie, în vârstă de 42 de ani, ce ar fi fost lovită de soțul său.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că între cei doi soți ar fi izbucnit un conflict spontan, în timp ce se aflau pe o stradă din municipiul Slobozia, în urma căruia bărbatul i-ar fi adresat injurii și ar fi lovit-o pe femeie. 

Bărbatul a fost evacuat din locuință, în cauză fiind  întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

Sursa: Realitatea de Ialomita

Articolul precedentIA PASTILA SRS: Presiuni uriașe pe managerii de spitale
Articolul următorFără permis la “plimbare” cu mașina pe străzile din Slobozia