Reducerea utilizării pesticidelor și prioritizarea agriculturii ecologice în UE trebuie să se efectueze cu finanțare adecvată, soluții alternative pentru agricultori și garantarea producției de alimente sănătoase la prețuri accesibile pentru consumatori, a transmis marți europarlamentarul Dan Motreanu (PNL, PPE), anunțând că a votat în  plenul reunit al Parlamentului European raportul referitor la Strategia UE privind biodiversitatea pentru 2030

Unul dintre principale obiectivele ale strategiei este reducerea cu 50 % până în 2030 a utilizării pesticidelor.

“La nivelul Grupului PPE, am susținut printr-o serie de amendamente că, pentru a reduce nevoia utilizării pesticidelor chimice, fermierii europeni au nevoie de un set mult mai mare de soluții și metode alternative, eficace și, foarte important, accesibile din punct de vedere financiar. Avem nevoie de noi tipuri de pesticide cu risc redus și biopesticide, finanțare și utilizare la scară largă a tehnicilor de aplicare eficiente facilitate de instrumente precum agricultura digitală și de precizie, precum și de consolidarea sistemelor de formare și consiliere a agricultorilor în domeniul practicilor agroecologice.”

De asemenra  Dan Motreanu a solicitat Comisiei Europene să își bazeze viitoarele propunerile legislative pe evaluări ample ale impactului asupra sectorului agricol pentru a garanta viabilitatea economică a agricultorilor, securitatea alimentară pentru populație, evitarea creșterii prețurilor produselor alimentare și reducerea riscului ca producția locală de alimenta să fie înlocuita cu importuri.

“Un alt obiectiv important al Strategiei este ca 25% din terenurile agricole din UE să fie destinate agriculturii ecologice. Am susținut că acest obiectiv trebuie să fie stabilit la nivelul Uniunii și nu individual pentru fiecare stat membru, luând în considerare punctele diferite de plecare între țările UE. În România agricultura ecologică se desfășoară, în prezent, pe 1,53% din suprafața agricolă în timp ce în Austria, acest procent atinge deja 25,33%. În plus, trebuie ținut cont de faptul că nu toți fermierii au posibilitatea de face tranziția către un model de producție ecologic,” subliniază Motreanu, conform unei postări publicate pe pagina sa de Facebook.

Sursa: Realitatea de Ialomita

Articolul precedentCulisele statului paralel | Cum a rămas România fără moștenirea Gojdu de 1 miliard de euro, servită Ungariei de „artizanii” Tăriceanu și Mihai-Răzvan Ungureanu
Articolul următorRaluca Turcan dă asigurări că NU va crește vârsta de pensionare. 3 motive pentru care guvernul nu își dorește acest lucru