Anunțul a fost făcut de ministrul Educației, Monica Anisie, care spune că măsura apare în regulamentul de funcționare a școlilor, relatează Realitatea PLUS.
„Dacă un copil nu respectă regulile, profesorul trebuie să îi explice că este important să se gândească la pericolul pe care îl realizează față de cei din jurul lui, având în vedere faptul că există posibilitatea să aibă virusul respectiv. (…) Există în regulamentul pentru organizarea și funcționarea unităților de învățământ prevederi cu privire la sancțiunile elevilor. De asemenea, în statutul elevului este prevăzut. (…) Nu există acum, să spunem, niște sancțiuni care să vină în defavoarea elevului. În primul și primul rând, noi trebuie să îi spunem elevului că riscă să i se scadă nota la purtare, asta este prima etapa. Știm că având un comportament neadecvat în spațiul școlii, inclusiv din punctul acesta de vedere, nerespectând măsurile de prevenire și combatere a îmbolnăvirilor, riscă să i se scadă și nota la purtare”, a afirmat Monica Anisie într-o conferință de presă susținută la sediul Ministerului Educației.
Sursa: Realitatea de Bucuresti