Elena Udrea așteaptă să fie extrădată de autoritățile bulgare după condamnarea la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute. Dar fostul ministru mai are cel puțin două dosare penale aflate în diferite stadii. Astăzi este un nou termen în dosarul de corupție Hidroelectica, însă Udrea nu se va putea prezenta.

 

Elena Udrea anunțase anterior că dorește să dea declarații. Avocații acesteia au propus reascultarea probatoriului propus după epuizarea audierii martorilor din dosarul DNA.

În acest caz, Elena Udrea este acuzată că, în 2011, ar fi primit o mită de 3,8 milioane de dolari și o creanță de 900.000 de mii de euro. 

 

Potrivit DNA, în schimbul banilor, Elena Udrea trebuia să își exercite ”influența asupra factorilor de decizie din cadrul Ministerului Economiei și a celor din cadrul SC Hidroelectrica SA, în vederea menținerii, în condițiile deja negociate (preț și cantitate de energie furnizată), contractele pe care societatea unui om de afaceri le încheiase cu SC Hidroelectrica SA”.

Dosar Hidroelectrica a fost instrumentat de DIICOT între 2005 și 2014, apoi a fost preluat de DNA. Între 2013 și 2014, DIICOT a fost condus de Alina Bica, prietena Elenei Udrea.

Articolul precedentFinlanda și Suedia, se pregătesc să adere la NATO! Când s-ar putea întâmpla asta cel mai curând
Articolul următorConcursul Național ”Armoniile Dunării” și-a desemnat câștigătorii