De mai bine de 4 ani, o mamă și fetița ei în vârstă de 5 ani trăiesc o dramă cumplită. Hăituite de tatăl iordanian, lăsate de izbeliște de instituțiile statului, mama și fiica nu-și găsesc liniștea. Fetița este împinsă în brațele tatălui violent împotriva căruia mama a formulat mai multe plângeri penale.

Așa cum am arătat în episodul trecut, pe când se afla la Timișoara, mama a depus două plângeri penale împotriva tatălui. La baza celor două plângeri penale au stat două certificate medico-legale care au constatat că fetița prezenta urme de agresiuni fizice.

Dosarele

Primul dosar se înregistrează în anul 2016 pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș. Deși există o scrisoare medicală eliberată de Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii care constată existența unui eritem perianal prin abuz fizic și o reacție acută la stres, anchetatorii iau de bun certificatul eliberat de IML Timiș, care nu constată existența unor urme de violență sau de abuz sexual.

De menționat este faptul că mama a refuzat un examen ginecologic la IML pentru a nu mai supune copilul la încă o traumă, alta față de cea survenită în urma controlului de la Spitalul de Urgență pentru Copii.

Al doilea dosar se află și acum pe rolul aceluiași Parchet. Deși obiectul dosarului 594/P/2017 este același, lucrarea este înregistrată la postul de poliție Dumbrăveni. Cum există două dosare cu același suspect și aceeași parte vătămată pentru aceleași fapte este greu de explicat.

În acest dosar, bazat de un alt certificat medico-legal eliberat în aprilie 2017 de IML Timiș, polițiștii fac figurație invocând faptul că nu-l pot găsi pe tată la domiciliile pe care acesta le-a declarat.

De data aceasta constatarea IML este foarte clară. Fetița prezintă o echimoză la nivelul șanțului interfesier și o dungă escoriată la fesa dreaptă.

Mușamalizare?

Cel mai simplu mod de a îngropa un dosar este să te faci că faci. Dosarul 594 zace în nelucrare la postul de poliție Dumbrăveni de mai bine de un an. În acest timp, polițistul coordonat de procuror a făcut două procese verbale care atestă că a făcut demersuri pentru a-l aduce pe individ la audieri.

Procesele verbale, dacă nu-s făcute de pe scaun, atestă că reclamantul nu poate fi găsit nici pe Aleea Banu Udrea și nici pe Intrarea Mihai Eminescu, ambele locații din București.

De menționat este faptul că la adresa din Banu Udrea individul a fost evacuat încă din decembrie 2014, ca urmare a ordinului de protecție emis de Judecătoria sectorului 3.

Deși este evident că reclamatul se sustrage de la audiere, procurorul n-a luat nicio măsură. Nu s-a cerut mandat de aducere și nu s-a încercat identificarea domiciliului reclamatului.

Fair- play, polițistul a recunoscut, potrivit spuselor mamei:  Nu avem ce să facem, doamnă. Nu-l găsim. Dacă era în Suedia era arestat până acum.

Întoarcerea

După un periplu prin Moldova, unde mama s-a refugiat pentru a scăpa de insistențele tatălui, a urmat întoarcerea. Acasă, la Țăndărei, mama a crezut că ar putea găsi puțină liniște.

Tot ceea ce își dorea era să nu mai fie nevoită să asiste la calvarul provocat de vizitele tatălui. Să nu mai asiste neputincioasă cum fetița îi este smulsă din brațe, să nu mai audă plânsetele și rugămințile fetiței care refuză compania tatălui.

Cu inima îndoită după experiențele de la Timișoara, mama apelează din nou la justiție. În vara acestui an Judecătoria Fetești emite un ordin de protecție bizar. Fără să suspende programul de vizită, magistrații stabilesc că fetița trebuie să urmeze niște ședințe de consiliere la Direcția de Protecție a Copilului Ialomița.

Mama se conformează dar constată cu amărăciune că abuzurile împotriva copilului continuă. De data aceasta în prezența psihologului Direcției, transformat subit în avocat al tatălui și acuzator al mamei. (va urma).

 

 

 

Articolul precedentSONDAJ Partidul Realitatea. Românii vor un preşedinte nou. Încrederea în politicieni se prăbuşeşte
Articolul următorDADP Slobozia acţionează în forţă împotriva ţântarilor de iarnă!