Tribunalul Bucureşti a amânat miercuri, pentru 26 mai, judecarea cererii depuse de Liviu Dragnea, în care a solicitat să fie eliberat din Penitenciarul Rahova, unde a executat doi ani închisoare din pedeapsa de trei ani şi jumătate primită în 2019 în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman. Decizia a fost luată pentru că avocata fostului lider al PSD nu s-a putut prezenta. 

 În sala de judecată, magistratul a subliniat că este ultima dată când amână luarea unei decizii, potrivit Realitatea Plus. 

Pe 25 mai, cu o zi înainte de procesul eliberării, Curtea de Apel va decide dacă Tribunalul București va fi instanța care va da verdictul, după ce fostul președinte al social-democraților a cerut mutarea dosarului la o altă instanță din țară. Dragnea i-a acuzat pe judecători de imparțialitate pentru că au protestat față de modificarea Legilor Justiției. 

La instanţa de fond – Judecătoria Sectorului 5 – Dragnea a primit o decizie nefavorabilă, însă el a făcut contestaţie, care se va judeca la Tribunalul Bucureşti.

Dragnea a încercat să împiedice ca procesul să se desfăşoare la Tribunalul Bucureşti, prin depunerea unei cereri de strămutare a cauzei la alt tribunal din ţară, însă solicitarea a fost amânată marţi de Curtea de Apel Bucureşti, după ce avocata sa nu a venit în sala de judecată, având probleme de sănătate.

Pe 27 aprilie, Judecătoria Sectorului 5 a respins, ca neîntemeiată, cererea de eliberare condiţionată depusă de Liviu Dragnea, care execută la Penitenciarul Rahova o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

În motivarea deciziei, magistratul de la Judecătoria Sectorului 5 spune că Liviu Dragnea îndeplineşte fracţia de 2/3 din pedeapsă, necesară pentru a fi eliberat condiţionat, însă, din analiza coroborată a situaţiei personale a fostului lider PSD, instanţa nu şi-a format convingerea că acesta a dat dovezi temeinice de îndreptare.

„Instanţa apreciază că scopul pedepsei nu poate fi atins la acest moment prin liberarea petentului. Astfel, raportat la funcţia de exemplaritate a pedepsei, fiecare cetăţean trebuie să fie conştient de consecinţele la care s-ar expune în cazul încălcării legii penale. Eliberarea petentului, prin simpla împlinire a fracţiei şi în contextul unui comportament civilizat – normal de altfel, ar fi de natură a avea un efect total opus. Evident, o astfel de măsură nu ar fi de natură a avea un efect descurajant, ba din contră, ar dovedi o lipsă de reacţie din partea statului faţă de cei care încalcă normele legale”, spunea Judecătoria Sectorului 5.

Liviu Dragnea se află în penitenciar din 27 mai 2019, când a fost condamnat definitiv de Instanţa supremă la 3 ani şi 6 luni de închisoare.

Fostul lider al PSD a avut mai multe conflicte cu cei din conducerea Penitenciarului Rahova, intentând mai multe procese, pe motiv că nu este lăsat să muncească în atelierul auto al închisorii.

Conducerea penitenciarului i-a retras dreptul la muncă, după ce Dragnea a acordat un interviu online fostei sale consiliere Anca Alexandrescu, în prezent jurnalist la Realitatea Plus.

Ulterior, Dragnea a câştigat mai multe procese cu penitenciarul, instanţele recunoscând că i s-au încălcat mai multe drepturi, printre care dreptul la muncă şi la îngrijire medicală.

Sursa: Realitatea din Justitie

Articolul precedentIa pastila SRS. Hobița respiră sculptură
Articolul următorO femeie şi-a înjunghiat fiica de doar 11 ani, după care a încercat să se sinucidă