Astăzi vremea va fi în general instabilă. Cerul va fi variabil în estul şi sud-estul țăriii şi va prezenta înnorări temporar accentuate în rest. Temperatura aerului va avea valori în jurul celor specifice perioadei.
Vor fi ploi, local în Banat, Crişana, vestul Olteniei, iar în partea a doua a zilei şi în jumătatea de nord a Moldovei, precum şi în zonele montane şi numai izolat în celelalte regiuni.
Seara şi noaptea aria ploilor va fi în extindere treptată şi va cuprinde jumătatea vestică şi zone mai restrânse din rest.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15…25 l/mp în special în vest şi în zona de munte.
Izolat va cădea grindină, iar la munte, la altitudini mari, precipitaţiile vor fi mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare pe crestele montane, în regiunile vestice, estice şi de sud-est, dar şi în timpul ploilor, în general cu viteze de 45…60 km/h.
Temperaturile maxime se vor încadra între 13 şi 22 de grade, iar cele minime între 3 şi 11 grade.
Izolat vor fi condiţii de ceaţă.