Românii plătesc de la 1 iulie prețuri mai mari pentru biletele de tren, dar acest lucru nu se regăsește în calitatea serviciilor oferite de CFR Călători. Copiii, bătrânii și persoanele cu probleme medicale sunt nevoite să suporte condițiile inumane din trenuri,  O copilă a leşinat în gara din Constanţa din cauza căldurii din tren. Fetița a intrat in convulsii și a fost preluată de urgență de o ambulanță. 

Incidentul a fost postat de un pasager al trenului. Potrivit martorilor, aerul din vagoanele CFR este aproape irespirabil, lucru care duce la stări de amețeli și chiar la leșin.

Probleme nu sunt doar in trenuri. Gara din stațiunea Costinești, de exemplu, reprezintă un punct foarte important pentru turiștii din timpul sezonului estival.

Peronul este plin de crăpături, iar chioșcul de bilete pare părăsit. Autorităţile au promis o gară care ar fi trebuit să fie gata în 9 luni, dar nici până acum nu s-a mișcat un deget. 

CFR: Gradul de ocupare afectează confortul călătorilor

„Singura modalitate de a îmbunătăți valorile de regim termic în interiorul vagonului sunt operațiile de mentenanță preventivă și monitorizarea în parcurs cu personal de specialitate a trenurilor care circulă în condițiile descrise anterior, lucrări care în acest moment se efectuează de la începutul sezonului cald în permanență, cu mențiunea că nu poate fi eliminat în totalitate impactul generat de depășirea pragului de temperatură și umiditate.

Menționăm că gradul de ocupare afectează confortul călătorilor. Astfel că pentru a avea o predictibilitate a cererii de transport și pentru a ne putea adapta cât mai bine capacitatea de transport la numărul de locuri solicitat și folosind întregul parc de material rulant tehnic disponibil, în special pe rutele ce înregistrează cele mai mari solicitări de trafic, CFR Călători recomandă pasagerilor să își planifice din timp călătoria, să utilizeze toate trenurile puse la dispoziție în graficul unei zile de circulație și să își procure din timp legitimaţiile de călătorie, folosind toate canalele disponibile în acest sens”, potrivit CFR.

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentAmețit la volan din cauza consumului de cannabis, trezit de polițiști
Articolul următorFurnizarea apei în Fierbinți- Târg va fi RAȚIONALIZATĂ. Care este motivul