15 judeţe din sudul şi sud-estul ţării, inclusiv Capitala, sunt astăzi, sub Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat, potrivit unei avertizări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Astfel, în Oltenia, Muntenia şi sud-vestul Dobrogei valul de căldură se va intensifica. În general după-amiaza se vor înregistra valori termice de 38 – 41 de grade Celsius, iar noaptea nu vor coborî sub 20 – 22 de grade şi prin urmare disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

În jumătatea de nord a ţării şi pe arii restrânse în rest, începând de după-amiază, vor fi perioade scurte cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii, grindină, descărcări electrice şi averse torenţiale.

La nivelul Capitalei, duminică, 24 iulie, se vor atinge 39 – 40 de grade Celsius, iar pentru luni, 25 iulie, sunt estimate în jur de 34 de grade. Minimele termice vor fi de 18 – 21 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi variabil, cu înnorări în seara zilei de duminică şi în noaptea de duminică spre luni (24/25 iulie), când va creşte probabilitatea de apariţie a fenomenelor specifice instabilităţii atmosferice (intensificări ale vântului, vijelii, descărcări electrice şi averse).

Meteorologii avertizează că valul de căldură va persista şi pe parcursul săptămânii viitoare.

Potrivit ANM, duminică şi luni, este în vigoare un Cod galben de căldură şi disconfort termic ridicat în regiunile sudice şi sud-estice, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. În general temperaturile maxime se vor situa între 35 şi 37 de grade Celsius.

De marţi, 26 iulie, valul de căldură se va extinde din nou şi va cuprinde cea mai mare parte a ţării.

 

Articolul precedentRăzboi în Ucraina, ziua 151 – Zelenski acuză barbarismul de la Odesa – Rusia nu își ține promisiunile
Articolul următorAu fost emise avertizări cod galben și portocaliu de caniculă și furtuni, în aproape toată țara