Liderii coaliției de guvernare Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au decis miercuri seară să susțină propunerea Ministerului Justiției privind pragul de 9.000 de lei la infracțiunea de abuz în serviciu, după ce Senatul a adoptat măsura instituirii unei valori de 250.000 de lei pragului de la care este pedepsită cu închisoarea această infracțiune.

Premierul Nicolae Ciucă, președintele PNL, a transmis miercuri seară, într-un mesaj, că liberalii au decis susținerea altui prag pentru abuzul în serviciu după votul din Parlament a pragului de 250.000 de lei.
„În această seară, am decis să susținem propunerea Ministerului Justiției privind pragul de 9000 de lei la infracțiunea de abuz în serviciu.
L-am mandatat pe liderul grupului PNL de la Camera Deputaților, Gabriel Andronache, să depună acest amendament în numele Partidului Național Liberal, în vederea susținerii și adoptării lui”, a anunțat Nicolae Ciucă.
Senatorii au votat miercuri introducerea unui amendament pentru ridicarea pragului la abuzul în serviciu la Codul penal. Camera Deputalilor este decizională în acest caz.
Articolul precedentTiberiu Ceia s-a stins din viață. Celebrul cântareț de muzică populară avea 82 de ani
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET